Ultima oră

Infanteriștii au descins cu daruri în „Poieniţa cu flori”

Dana Lepădatu
3 mar 2016 1316 vizualizări
Militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată au donat sânge în scop caritabil iar banii i-au folosit pentru câteva proiecte de suflet, dedicate copiilor

Cu ocazia aniversării a 21 de ani de la înfiinţare, militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată au decis să se implice în educaţia micuţilor care reprezintă viitorul ţării. Astfel, pornind de la conceptul că educaţia este baza societăţii şi implicit a unei armate capabile să se instruiască pentru a răspunde misiunilor încredinţate, fondurile adunate în urma unei activităţi de donare de sânge au fost donate preşcolarilor din grupa „Poieniţa cu flori”, de la Grădiniţa Hînguleşti. Din donaţia militarilor a fost amenajat un spaţiu de joacă adecvat vârstei şi activităţilor desfăşurate conform programei şcolare, după cum a detaliat plutonierul Oana Ieșan. Şi elevii şcolii din Hînguleşti, care funcţionează în aceeaşi incintă, au pus umărul în a-i sprijini pe militari în asamblarea componentelor locului de joacă, care au stârnit entuziasmul celor mici. 

„O carte necitită e doar o bucată de hârtie”

Activitatea a continuat la Biblioteca din Odobeşti, unde au fost donate peste 300 de volume de carte, alături de materiale de lucru pentru Clubul de creaţie al copiilor. Convinşi că „o carte necitită e doar o bucată de hârtie”, militarii au „cercetat” biblioteca proprie şi au descoperit sute de volume care „au plecat” către cititorii din Odobeşti şi localităţile învecinate. „Activităţile desfăşurate cu prilejul aniversării a 21 de ani de la înfiinţarea batalionului, ne-au permis să omagiem trecutul privind cu încredere către viitor întrucât copiii de azi sunt viitorul nostru de mâine.”, a motivat acţiunea comandantul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu”, lt.col. Cristinel Colibaba. La data de 1 martie 1995, prin Ordinul General nr. 2 din 26. 02.1995 al ministrului Apărării Naţionale, lua fiinţă Batalionul 280 Infanterie Mecanizată, batalion care avea să continue tradiţiile de luptă ale Regimentului 10 Dorobanţi „Putna” şi care, începând cu data de 1 septembrie 2013, primeşte denumirea onorifică „Căpitan Valter Mărăcineanu”. Le urăm şi noi „La mulţi ani” militarilor noştri şi la cât mai multe iniţiative de acest fel. (Dana LEPĂDATU)

Mai multe detalii si fotografii aveti AICI: Copiii de azi, viitorul de mâine! - 21 de ani de la înfiinţarea

 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.