VIDEO!!! Elevi trimişi în vacanţă forţată din cauza gerului năpraznic
Şcoala Gimnazială "Nicolae Iorga” din Focşani şi-a suspendat cursurile timp de două zile din cauza frigului din clase. Elevii care au mers ieri dimineaţă la şcoală au fost trimişi acasă unde vor rămâne până luni, 12 ianuarie. Unitatea de învăţământ, care şcolarizează peste 600 de elevi, funcţionează în incinta fostei Universităţi "George Bariţiu", după ce sediul propriu a intrat în reabilitare. Centrala, care asigură încălzirea clădirii în care învaţă elevii în prezent, s-a defectat, iar ieri dimineaţă conducerea unităţii a decis suspendarea cursurilor, mai ales că în Focşani temperatura a coborât ieri până la - 19 grade Celsius. „Au fost probleme ieri (n.r. miercuri) după-amiază şi am crezut că s-au rezolvat, dar peste noapte presiunea a scăzut. E frig în clase şi am decis să suspendăm cursurile. Sperăm ca până mâine (n.r. vineri) să rezolvăm problema”, ne-a declarat directorul Şcolii “Nicolae Iorga”, profesoara Daniela Trandafir.
Primarul zice că nu poate face investiţii în clădirea altora
Avaria la centrală a apărut miercuri după-amiază şi a fost chemat un specialist care a nu a reuşit să o repare. S-a crezut că s-a rezolvat problema, dar în cursul nopţii temperatura a rămas scăzută. “Primele probleme cu prima centrală au fost în ziua de alegeri. A pocnit apoi şi ultimul element. Ieri (n.r. miercuri) au umblat băieţii, dar dimineaţă nu mai mergea. Am oprit centrala să nu mai meargă în gol. M-am speriat pentru că era miros suspect”, ne-a spus mecanicul de întreţinere al şcolii, Valeriu Lemnaru. Primarul Decebal Bacinschi spune că astăzi, la ora 11,00, se va întâlni cu specialiştii care au lucrat la centrală. “Unul dintre cazane funcţionează dar nu poate duce întreaga capacitate şi miroase urât acolo. Sper ca luni să se înceapă activitatea. Nu este clădirea noastră, stăm cu chirie acolo şi nu putem face investiţii prea mari”, a precizat edilul municipiului. Orele de curs din aceste două zile vor fi recuperate, susţin reprezentanţii IŞJ. Potrivit acestora, nicio altă unitate şcolară din Vrancea nu a cerut întreruperea cursurilor din cauza temperaturilor scăzute din clase.
Preşcolarii nu au apă caldă la chiuvetă
Sunt probleme şi la grădiniţele din municipiu, unde preşcolarii se spală pe mâini cu apă rece ca gheaţa. Unităţile de învăţământ preşcolar din Focşani nu au apă caldă decât două ore dimineaţa. Unităţile sunt racordate la sistemul centralizat al Focşaniului operat de ENET SA, care nu are program de furnizare a apei calde decât două ore dimineaţa şi două ore seara. Reprezentanţii ENET susţin că acest program a fost stabilit în urma unei analize a societăţii, potrivit căreia în cursul zilei nu este consum mare de apă caldă. Cei care au de suferit sunt preşcolarii care pe ger sunt nevoiţi să se spele pe mânuţe cu apă rece. Grădiniţele cu program prelungit au montat boilere, dar numai la blocurile alimentare. (M. VLĂDESCU)
Pe pagina web a ZdV puteţi urmări un material video despre acest subiect
Scoala “Nicolae Iorga” din Focsani a suspendat cursurile din cauza frigului
Scoala gimnaziala "Nicolae Iorga” Focsani si-a suspendat cursurile astazi si maine din cauza frigului din clase.
Unitatea de invatamant, care scolarizeaza peste 600 de elevi, functioneaza in incinta unei foste universitati dupa ce sediul propriu a intrat in reabilitare. Centrala care asigura incalzirea cladirii in care functioneaza unitatea s-a defectat, iar astzazi dimineata conducerea unitatii a decis suspendarea cursurilor. „Au fost probleme ieri-dupa amiaza si am crezut ca s-au rezolvat, dar peste noapte presiunea a scazut la 1. E frig in clase si am decis sa suspendam cursurile. Speram ca pana maine sa rezolvam problema”, ne-a declarat directorul Scolii “Nicolae Iorga” Focsani, Daniela Trandafir. Avaria la centrala a aparut ieri dupa-amiaza si a fost chemat un specialist care a nu a reusit sa o repare. S-a crezut ca s-a rezolvat problema, dar in cursul noptii temperatura a ramas scazuta. Orele din aceste doua zile vor fi recuperate, sustin reprezentantii ISJ. Potrivit acestora, nicio alta unitate scolara din Vrancea nu a cerut intreruperea cursurilor din cauza temperaturilor scazute din clase.
Prescolarii nu au apa calda la chiuveta
In schimb sunt probleme cu apa calda la gradinite unde elevii se spala pe maini cu apa rece ca gheata. Unitatile de invatamant prescolar din Focsani nu au apa calda decat doua ore dimineata. Acestea sunt racordate la sistemul centralizat al Focsaniului care nu are program de furnizare a apei calde decat 2 ore dimineata si 2 ore seara. Reprezentantii ENET sustin ca acest program a fost stabilit in urma unei analize a societatii, potrivit careia in cursul zilei nu este consum mare de apa calda. Cei care au de suferit sunt prescolarii care pe ger sunt nevoiti sa se spele pe maini cu apa rece. Gradinitele nu au montate nici boilere decat la blocurile alimentare.