Ultima oră

Ultimii condamnaţi la “moarte” ai regimului stalinist din Vrancea

Un sat întreg a fost aruncat în închisoare pentru că s-a opus colectivizării în anii '50.In luna ianuarie s-au împlinit 56 de ani de la revolta sătenilor din Răstoaca împotriva colectivizării.Ultimii doi supravieţuitori au povestit pentru ziarul nostru chinurile şi bătăile suportate în închisori „O să mor, dar nu o să-i iert pentru ce au făcut!”, ne-a spus deţinutul politic Chiriţă Gălăgie. "Oamenii aceştia trebuiau să primească despăgubiri pentru ce au îndurat în închisorile comuniste. Nu au nici bani de medicamente!”, spune Constantin Sclavone, preşedintele Asociaţiei foştilor Deţinuţi Politici din Vrancea

Curajul localnicilor din comuna Răstoaca în perioada dură a implementării socialismului în Romania, care au îndrăznit să ardă cererile de trecere la colectiv pe care le semnaseră forţat, a fost pedepsit cu deportarea şi ani grei de închisoare la Periprava, Galaţi, Gherla sau Poarta Albă. La mai bine de jumătate de secol, ultimii rămaşi în viaţă povestesc chinurile de neimaginat pe care le-au îndurat. Foamete, izolare şi bătăi la ordinea zilei. Pentru torţionarii comunişti nu avea nicio importanţă cine trăieşte sau cine moare. Dintre cei 40 de bărbaţi din Răstoaca ajunşi în închisorile comuniste, mai sunt în viaţă doar doi, care îşi amintesc cu durere patimile îndurate în temniţele terorii staliniste. Unul dintre aceştia este Chiriţă Gălăgie, acum în vârstă de 85 de ani. A fost arestat, împreună cu fratele său, bătut fără milă şi condamnat la 18 ani de închisoare pentru că şi-a apărat pămantul primit de la bunici. „Noaptea a venit Armata, a înconjurat satul şi a arestat atunci vreo 30 de inşi. Pe mine au venit şi m-au luat la o săptămană după ce am sărit cu toţii atunci de am aras hartiile de colectivizare. Te interogau cum ştiau ei mai bine. Te întrebau: «ai fost acolo?». «N-am fost!»/ «Ei, ..tu-ţi Dumnezeul mă-tii, lasă că îţi dăm noi». Unul tara scaunele ca să facă gălăgie să nu se audă cand anchetatorul te bătea. Am rămas surd la Galaţi, mi-a dat peste ureche pană m-a buşit sangele. Am fost condamnaţi la 18 şi 20 de ani, au fost doar doi cu 15 ani de închisoare. Ne-a dus la Gherla, ne-a pus în lanţuri, ne-au aruncat în vagoane, ne făceam nevoile acolo, era o mizerie... Ne dădeau 80 de grame de paine pe zi”, povesteşte Chiriţă Gălăgie din Răstoaca.

„Bătaie luai cat te ţine pielea”

Corneliu Miu a fost trimis în închisoare pentru păcatul de a fi fost botezat de liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu

Cei condamnaţi erau trataţi precum animalele. În fiecare zi, pe langă porţia de mancare, care însemna mai nimic, era şi porţia de bătaie. Unii supravieţuiau, alţii erau omoraţi în bataie. „Bătai luai cat te ţine pielea. Ne băteau cu coada de harleţ, dădea cum te nimerea, nu ţinea cont dacă în picioare sau la cap”, îşi aduce aminte Chiriţă Gălăgie, fost deţinut politic. Printre cei rămaşi în viaţă este şi Corneliu Miu. A ajuns la 89 de ani dar nici el nu poate uita suferinţele îndurate în închisorile comuniste. Pe lângă faptul că s-a opus colectivizării, acesta mai avea un ’’păcat’’: fusese botezat de fostul lider al Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. „Ne băteau la picioare. Aveau nişte pantofi ascuţiţi şi loveau sub genunchi. M-au bătut de am stat în ghips mult timp.”, îşi aduce aminte cu tristeţe şi deţinutul politic Corneliu Miu. După mai bine de 6 ani, în 1964, cei care au supravieţuit regimului criminal de detenţie au fost eliberaţi. S-au întors la familiile lor şi şi-au continuat vieţile care, oricum, nu mai erau cele la care visaseră în tinereţe. Pe gardienii şi pe comandanţii închisorilor nu îi vor ierta niciodată. Nu le ştiu numele, dar nu le pot scoate din memorie chipurile. „Sunt nişte criminali cei care au condus aceste închisori. Eu i-aş împuşca, cum l-au împuşcat pe Ceauşescu! Făceam la fel! Nu pot să-i iert, o să mor, dar nu o să-i iert pentru ce au făcut!”, a spus în încheiere deţinutul politic Chiriţă Gălăgie.

„Mor pe capete, numai săptămana asta am îngropat trei”

După ce au ieşit din închisori, statul „democrat” şi-a bătut în continuare joc de victimele regimului comunist. Cei mai mulţi se zbat în sărăcie şi suferinţă din cauza bolilor. ”Foştii deţinuţi politic mor pe capete, numai săptămana asta am îngropat trei. Oamenii aceştia trebuiau să primească despăgubiri morale pentru ce au îndurat în închisorile comuniste. Mulţi au muncit în mină, la canal şi nu au fost încadraţi la vechime. Nu au nici bani de medicamente. Comuniştii le-au luat porcul, căruţa şi pămantul şi au fost aruncaţi în închisori. Au suferit şi acolo, acum suferă în continuare şi e vai de ei”, ne-a spus Constantin Sclavone, preşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politici din Vrancea. Acesta spune că s-au făcut în ultimii ani nenumărate demersuri către Guvernul Romaniei pentru ca cei care au suferit în închisorile comuniste să fie despăgubiţi moral, însă nici un răspuns nu a fost primit din partea clasei politice conducătoare. La nivelul judeţului Vrancea erau în urmă cu caţiva ani 8.000 de deţinuţi politici în viaţă. Acum au rămas pană în 300, potrivit preşedintelui Asociaţiei Deţinuţilor Politici. Iar numărul celor care mai pot povesti ororile acelor vremuri crunte scade cu fiecare an. (Aurelian IVAN)

Ultimele rebeliuni ţărăneşti din Vrancea

„În toamna anului 1957 şi iarna 1957/1958, a avut loc ultima mare răscoală a ţăranilor vrânceni din comunele Suraia, Vadu Roşca şi Răstoaca, reprimată sângeros de trupele de Securitate. În comuna Suraia, la 28 noiembrie 1957, ţăranii au pus pe fugă pe activiştii de partid veniţi să-i lămurească de avantajele colectivizării. În 2-4 decembrie 1957, ţăranii din Vadu Roşca au ridicat baricade la toate intrările în sat, oprind şi alungând pe străinii conduşi de “generalul” Ceauşescu. Comunişti erau turbaţi, căci lecţia revoluţiei din 1956 din Ungaria le era proaspătă în memorie. Ceauşescu a ordonat prim-secretarului P.C.R din raionul Lieşti să folosească regimentul de Securitate din Tecuci. Satul a fost înconjurat, la distanţă de 3 km, pentru ca tancurile şi maşinile să nu fie văzute. A doua zi era ger. A apărut armata, clopotul a dat alarma. Armata a deschis focul, fără somaţie, secerând cu mitralierele tot ce mişca, fără discernământ. Clopotarul a fost ciuruit de gloanţe. Satul cucerit era acoperit de sânge. Morţii au fost strânşi la marginea satului, duşi la Focşani cu camioanele şi îngropaţi în gropi comune. Răniţii şi peste 100 de arestaţi au fost duşi la Securitatea din Galaţi, unde comandantul Aramă a ordonat începerea unor anchete şi chinuri îngrozitoare. Procesul s-a judecat la Tribunalul Militar Constanţa, iar recursul la Galaţi. La Răstoaca şi Boţârlău, ţăranii au ocupat primăriile şi au ars cererile de înscriere în colective, dar şi alte acte. Armata a deschis focul, folosind mitralierele şi tunul, ca şi la Suraia. O parte din ţărani au reuşit să ajungă în păduri, dar alte zeci au fost prinşi şi condamnaţi. Aşa a fost îngenuncheată populaţia regiunii Galaţi”,, scrie Ion Brişcă în cartea „Rezistenţa armată anticomunistă din România”.

---