Ultima oră

Credite si parchet laminat, promovate la cutia postala

Mihaela Beșleagă
19 oct 2007 717 vizualizări
Focsanenii sint tinta unei noi metode de promovare: reclama din cutia postala u facturile vin cu mult mai putine decit pliantele la imprumuturi bancare, tigla polipropilena sau calculatoare

Ce gasiti in fiecare dimineata in cutia postala aferenta apartamentului dumneavoastra? Facturi? Mult prea putine, acestea de obicei vin toate in aceeasi perioada si nu umplu cutiile postale asa cum o fac materialele promotionale aduse de diversi agenti. Locatarii blocurilor din Focsani sint exasperati. In fiecare zi sint ademeniti de diverse banci sa faca credite avantajoase, de firme de internet rapid, de societati de constructii care au super oferte la tigla sau la usi de interior, la firme care-ti monteaza parchet laminat aproape pe gratis sau de supermarketurile care au "preturi imbatabile". Stategia de marketing a firmelor a avansat de la afise lipite pe stilpii de iluminat si pe usile scarilor de bloc, la umplerea pina la refuz a cutiilor postale. Materialele promotionale sint impartite de agentii proprii firmelor, adevarati oameni invizibili, pentru ca nimeni nu i-a vazut niciodata punind reclamele in posta. Pentru ca daca i-ar fi vazut, cu siguranta nu ar fi scapat de gura locatarilor, asaltati de tonele de maculatura. Pliantele neinteresante ajung sa fie aruncate pe scara blocului, facind nervi femeilor de serviciu care trebuie sa adune mereu astfel de reclame. Cei mai multi declara ca nu au incredere in produsele promovate in acest sens si spun ca in fiecare dimineata, cind pleaca la serviciu, golesc cutiile postale de reclamele la televizoare, lichior de visine, ciocolata sau bani de buzunar cu dobinzi mici si le duc la pubela de gunoi. Cei mai in virsta, care au crezut in promotiile diverselor magazine din Focsani s-au lecuit sa mai aduca pliantele in casa. "Sint mincinoase. Vorbeau de promotii la diferite alimente. Pe foaie aratau bine, cind ne-am dus sa cumparam nici nu mai erau la fel de bune si nici macar la preturi reduse. Strica hirtia degeaba", ne-a povestit doamna Luci de la etajul trei al unui bloc din Focsani. O metoda pentru a scapa de avalansa pliantelor promotionale este montarea interfonului. Si asa totusi, oamenii invizibili isi fac meseria si intra in scara blocului. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.