Ultima oră

VIDEO!!! Costică Argint vrea să-i fie redeschis dosarul penal

Ziarul de Vrancea
3 ian 2014 3103 vizualizări
Liderul romilor din Italia, focşăneanul Costică Argint, spune că au dispărut documente din dosarul său de condamnare. Acesta i-a atacat şi pe autointitulaţii regi ai romilor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Focşani

Liderul romilor din Italia a spus, în cadrul unei conferinţe de presă la Focşani, că este hotărat să acţioneze statul roman în judecată la instanţele internaţionale pentru a-şi reabilita imaginea publică, stricată, în opinia sa, de greşelile procedurale ale autorităţilor romane şi italiene. “Încerc un act de curaj, de nebunie, să aflu adevărul despre ultima mea condamnare în ceea ce priveşte evenimentul de la Găgeşti, în care am fost condamnat la 3 ani şi jumătate. Avocaţii nu au venit la această conferinţă, mi-au declarat cu sinceritate că le este teamă. Prin intermediul unor persoane vreau să aflu ce s-a întamplat la Găgeşti şi cum a fost dată soluţia de 3 ani şi jumătate în care eu nu am avut niciun fel de participaţie. Problema cea mai interesantă este că dintr-un dosar de urmărire penală au dispărut documente”, spune Argint. Evenimentul la care face referire Costică Argint a avut loc în 1997 cand, conform rechizitoriului, a săvarşit infracţiunile de ultraj, vătămare corporală gravă, violare de domiciliu şi tulburarea liniştii publice, după ce a devastat un bar din comuna Găgeşti şi a rănit grav trei localnici. Acesta a fost condamnat în Romania în anul 2002 la trei ani şi şase luni de închisoare. Argint a fost arestat atunci preventiv timp de două luni, după care a fost judecat în libertate. În timpul procesului a reuşit să fugă în Italia, unde a obţinut statutul de azilant politic. În anul 2008, Ministerul Justiţiei a trimis o cerere autorităţilor italiene pentru extrădarea sa în vederea executării pedepsei. La sfârşitul anului 2009, Argint a fost arestat provizoriu în Italia în vederea extrădării, iar în aprilie 2010, autorităţile italiene au decis demararea procedurilor. În octombrie 2010, Argint a fost încarcerat la Penitenciarul Focşani, iar după şase luni a fost eliberat, pentru bună purtare. Costică Argint nu se împacă însă cu ideea că a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea în România şi vrea să redeschidă cazul său. Acesta a spus că va face o acţiune în instanţă de „reconsiderare” a cazului său, acuzând că din dosarul de urmărire penală au dispărut documente. „S-au sustras documente oficiale, ceea ce înseamnă responsabilitate penală. Eu nu ştiu cine le-a sustras, dar pot să vă spun cu siguranţă că acele probe nu mai există ca documente la dosarul meu penal. Iar cine le-a sustras a făcut-o cu o intenţie clară, ca Argint să fie condamnat. De ce se dorea ca Argint să fie condamnat? Pentru că eu am deranjat fără voia mea pe generalul Nenu, care la vremea respectivă era şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, dar şi alte persoane care erau abilitate să respecte, să vegheze la aplicarea liniştii, ordinii şi a legii. Ei au făcut front comun pentru a-l susţine pe generalul Nenu, care m-a ameninţat public că mă bagă în puşcărie pentru nişte fotografii pe care eu nu le-am făcut niciodată, în care era un om băut într-un restaurant”, a spus Costică Argint. Acesta a formulat şi acuzaţii grave la adresa şefului Parchetului Vrancea, Ion Lefter, despre care spune ca i-a făcut pierdute mai multe documente care demonstrau nevinovaţia sa în dosarul "Găgeşti", prin care Costică Argint a fost condamnat la închisoare. 

Autointitulaţii regi şi împăraţi ai ţiganilor, ironizaţi de Costică Argint

Întrebat cum îi vede el pe noii regi ai romilor, Argint a replicat dur. “Nu poţi să fii împărat sau rege şi să nu vorbeşti corect limba romană. Nu poţi să spui «să mănancă şi tiganii mei» sau «hernia romilor». Hernia e o boală", spune Argint. Acesta a mai dezvaluit că, împreună cu Iulian şi cu regele Cioabă, în 1996, au vrut să-şi facă partid, dar “s-au certat ca ţiganii pe funcţii, pentru că Iulian voia sa fie senator”. Costică Argint a intrat în atenţia presei la începutul lunii noiembrie 2007, în plină criză între Italia şi Romania legată de cazul Mailat şi de decretul guvernului italian vizand îndepărtarea anumitor cetăţeni comunitari de pe teritoriul Peninsulei. Aflat în vizită la Roma, pentru a detensiona relaţiile, premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de ministrul de externe Adrian Cioroianu, s-a întalnit, între alţi reprezentanţi ai romanilor din Italia, cu un personaj despre care presa romană a scris ulterior că e dat în urmărire de autorităţile romane: Costică Argint. (Camelia MARIN, Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea conferinţa de presă susţinută de Costică Argint.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
!, acum 3782 zile, 19 ore, 22 minute, 6 secunde
nu a fost curatata bine mizeria
ioan, acum 3783 zile, 17 ore, 32 minute, 37 secunde
Esti nebun omule. Te joci cu mafia lui Lefter.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.