Local

Vrâncenii afectați de pandemie sau de alte calamități vor putea primi ajutoare de urgență din partea autorităților locale

Ionel Sclavone
18 mai 2021 1916 vizualizări

Primăriile vor acorda noi tipuri de ajutoare de urgență cetățenilor aflați în nevoie, în caz de pandemie, incendii, inundații, accidente sau de deces. Vrâncenii afectați de pandemie sau de alte calamități vor putea solicita și primi ajutoare de urgență din partea autorităților locale. Acestea sunt prevăzute într-o nouă lege care a primit votul la Camera Deputaților și care urmează să fie promulgată de președinte.

Actul normativ care a trecut de Camera Deputaților are în vedere modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Pentru a putea fi pusă în aplicare mai este nevoie ca Guvernul să emită normele de aplicare

Primarii vrânceni vor putea acorda ajutoare de urgenţă, în bani sau în natură, persoanelor aflate în nevoie din cauza epidemiilor, calamităților naturale, incendiilor sau a altor tipuri de accidente. De asemenea, modificările propun acordarea de sprijin material în situații deosebite determinate de starea de sănătate a unei persoane ori de alte cauze ce pot conduce la apariţia sau creșterea riscului de excluziune socială.

Legea mai permite primăriilor să acorde ajutoare de urgență pentru persoanele sau familii în caz de deces, în țară sau în străinătate.

Cum vor fi alocate sumele

Pentru a beneficia de aceste ajutoare, un vrâncean aflat în nevoie trebuie să formuleze o cerere din care să rezulte că este în nevoie și să semneze o declarație pe propria răspundere. Situația sa va fi cercetată apoi în cadrul unei anchete sociale din care să reiasă existența unei situații de necesitate sau deosebită care implica nevoia de ajutor.

Odată îndepliniți acești pași, Consiliul Local va stabili prin hotărâre cuantumul acestor ajutoare, urmând ca plata acestora să se facă din bugetul local. Tot consiliile locale vor elabora procedura și condițiile în care vor fi acordate ajutoarele de urgenţă.

Sumele acordate nu vor fi impozitate şi nu vor fi luate în considerare la stabilirea altor drepturi de asistență socială plătite de la bugetul local.

Ajutorul de deces plătit de primării

În caz de deces, într-o familie care beneficiază deja de ajutor social, primarii vor putea dispune plata unei sume care să acopere o parte din cheltuielile de înmormântare.

Banii vor fi plătiți unei singure persoane, care poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.

După ce actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial, pentru ca legea să fie aplicată, Guvernul va trebui să modifice, potrivit prevederilor proiectului, la propunerea Ministerului Muncii, și normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.