Local

VIDEO | Istoria afacerii vrâncene Marco, spusă într-un interviu de excepție realizat cu fiicele patronilor

Ziarul de Vrancea
26 feb 2022 10313 vizualizări

Afacerea vrânceană „Marco”- brutărie-patiserie-cofetărie- aparține familiei Ersiliei și regretatului Marin Vasile. Marin Vasile a înființat firma Marco în anul 1991, alături de Cornel la Clipicești. A continuat apoi dezvoltarea ei la Țifești, Focșani și Panciu. 

Marin Vasile s-a născut în satul Lunca, județul Buzău, pe data de 13 noiembrie 1960. A absolvit Liceul de Industrie Alimentară din Galați și Facultatea de Mecanică, Secția TCM Galați. A fost căsătorit din 1984 cu Ersilia (fostă Stănescu), absolventă a facultății de Chimie Alimentară, împreună cu care are două fiice, Carmen și Alina.

Marin Vasile, patronul cunoscutului lanț de patiserii Marco, și-a pierdut viața în data de 16 mai 2021, la vârsta de 60 de ani, după ce a fost înțepat de albine la Chiojdeni. Persoanele împreună cu care se afla omul de afaceri Marin Vasile au sunat la 112, însă echipajul de ambulanță care a ajuns la fața locului nu a mai putut să îl salveze.

În ultimii ani, lanțul de brutării-patiserii-cofetării înființat de omul de afaceri Marin Vasile sub bradul ”Marco” s-a extins în întreg Focșaniul, dar și în Panciu.

Jurnalista Patricia Pop, storyteller expert, realizator - prezentator al emisiunii ”România vâzută din Tractor” și prima persoană care traversează Romania la volanul unui tractor, a realizat recent un VIDEO-interviu cu fiicele familiei Ersilia și Marin Vasile în care acestea fac publică istoria firmei lor de familie devenită marcă deosebit de apreciată a județului Vrancea.

În legătură cu acest interviu, pe contul de facebook Brutaria Marco, surorile Carmen și Alina, fiicele familiei Ersilia și Marin Vasile, proprietarii afacerii vrâncene menționate, au postat următorul comentariu introductiv: „Un omagiu de suflet pentru tatăl nostru și căpitanul echipei Marco! Un interviu despre începuturi și povestea de familie din spatele vitrinelor cu pâine si dulciuri”

”Două surori și visul lor dulce - Brutăria Marco

Alina și Carmen au învățat de la vârste fragede ce înseamnă antreprenoriat. Azi au un lanț cu 6 magazine proprii, unde vând produse de panificație, patiserie și cofetărie, realizate fără compromisuri, respectând în mare parte rețetele tradiționale. Ador poveștile de business născute în familie, dospite încet de fiecare generație și oferite lumii cu la fel de multă emoție și încântarea pe care o ai atunci când scoți din cuptor o pâine fierbinte, bine coaptă, care te învăluie în mirosul ei desăvârșit. Așa că, vă invit să ne cufundăm împreună în povestea celor două surori, care azi, când sunt și ele mămici, trăiesc visul dulce al tatălui lor – brutăria Marco.”-Jurnal agricol de călătorie

VIDEO:Jurnal agricol de călătorie

Citiți și:Patronul brutăriilor Marco a murit după ce a fost înțepat de albine la Chiojdeni. Bărbatul venise să ia lecții de apicultură;

In memoriam Marin Vasile, patronul afacerii vrâncene Marco;

Sute de vrânceni care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanțe după tragica dispariție a patronului brutăriilor Marco;

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.