Local

VIDEO | Container cu 9 tone de deşeuri importate din Marea Britanie, oprit să ajungă la o firmă din județul Vrancea

Ziarul de Vrancea
13 iun 2021 2270 vizualizări

Informația apare într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră Române, potrivit căruia „polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor import ilegal de deșeuri și folosirea de acte nereale la organul vamal, iar bunurile vor fi returnate firmei.”

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanţa au depistat un container ce conţinea aproximativ 9 tone de deşeuri (produse second hand), care urmau sa fie importate în România, din Marea Britanie, fără respectarea prevederilor legale. 

 În data de 10.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate,  polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontiera Constanta Sud, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanta și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanţa, au descoperit un container, sosit din Marea Britanie, pentru o firmă de pe raza judeţului Vrancea care efectua activități de import în România.

«În fapt, echipa a constatat faptul că marfa din containerul controlat  nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală. Acesta era încărcat cu diverse produse electrocasnice second hand (produse in greutate de aproximativ 9 tone), iar în documentele de transport erau trecute elemente de mobilier și jucării.

 În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, deoarece mărfurile sunt deșeuri, produsele  având un grad de uzură mai mare decât cel permis. Astfel, acestea nu pot fi puse în libera circulație pe teritoriul României și nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viața și sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor import ilegal de deșeuri și folosirea de acte nereale la organul vamal  iar bunurile vor fi returnate firmei.»”

Text informații + VIDEO:politiadefrontiera.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.