VIDEO + Foto | De vorbă pe îndelete cu poeta vrânceancă Mariana Rogoz Stratulat
Interviu realizat de profesor Nina-Elena Plopeanu
Nina-Elena Plopeanu: V-ați născut în 1949, la doi ani după înlăturarea monarhiei și proclamarea RPR. Ați urmat școala primară, gimnazială și liceul la Panciu, la Liceul Ion Slavici. Ce preocupări avea copilul și apoi adolescenta Mariana? Ce amintiri aveți din anii de școală Ce profesori v-au rămas în memorie și de ce?
Mariana Rogoz Stratulat: O întrebare care mă întoarce în timp, într-un timp în care mă întâlnesc cu mine și cu toți cei care mi-au semănat în suflet, cu mare grijă și gingășie, cuvinte, zâmbete, îmbrățișări, lacrimi, lipsuri, doruri, un timp în care, cu pași timizi și temători, acel copil încerca să descopere cărările întortocheate ale vieții. Primul popas, făcut dincolo de Paradisul copilăriei, a fost Grădinița, cu o educatoare blândă, precum Zâna bună. A urmat școala primară și domnul învățător, un fel de domnul Trandafir, de la care am învățat că, în școală, întinzi mâinile și primești cheile multor uși pe care, dacă ai cheia potrivită, le poți deschide spre tine, spre lume, spre mâine.
Am trăit, m-am jucat, am visat în lumea din cărți. Era spațiul generos ce m-a primit mereu, fără întrebări, fără condiționări, fără limitări, pe tot parcursul existenței mele.
Trecutul meu - un amalgam de evenimente, întâmplări - lecții de viață. Am luat cu mine numai ce a fost frumos, plin de lumină și armonie. De aceea, cu voia dumneavoastră, nu voi insista asupra a ceea ce a fost, pentru că... a fost deja trăit.
Nina-Elena Plopeanu: Între anii 1967-1972, ați urmat Facultatea de Filologie, secția româno-franceză din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Ce preocupări avea studenta Mariana în afară de cursuri, seminarii și examene?
Mariana Rogoz Stratulat: Anii de studenție petrecuți în Iași au însemnat Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Parcul Copou şi Teiul lui Eminescu, Grădina Botanică, Muzeul Unirii, Casa Dosoftei, Casa Memorială Otilia Cazimir, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Vasile Pogor, Mihai Codreanu, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Palatul Culturii, Catedrala Mitropolitană, Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Și mulți, mulți oameni cu stea în frunte: scriitori, profesori, artiști, pictori. Ion Turcuș, Constantin Ciopraga, Ioan Constantinescu, Mihai Drăgan, Ecaterina Teodorescu, Corneliu Dimitriu - profesori ce m-au fascinat cu vasta lor cultură. Am cunoscut și scriitori, și pictori precum Horia Zilieru, Mircea Radu Iacoban, Gheorghe Drăgan, Dan Hatmanu... Pentru mine sunt - fie că mai trăiesc sau nu - repere importante. Toate aceste „spirite” înalte m-au ajutat să gândesc cu propria mea minte și, mai ales, să evit orice urmă de autoamăgire.
Viața mea de student a fost puțin mai altfel față de a celorlați colegi. Începând din anul doi, din 25 martie, am pendulat între spital, unde am fost internată până în septembrie, și cursuri, examene, spectacole de teatru și editura „Junimea”. Din septembrie, până la sfârșitul facultății, am „locuit” în preventoriu, sub supravegherea atentă a medicului. Cu bilet de voie pentru cursuri, examene, spectacole de teatru și editura „Junimea”.
Pare cam plictisitoare această „aventură” în urbea în care florile de tei ne amețeau cu parfumul și poveștile lor de altădată. Pentru mine, însă, a reprezentat a doua mea naștere, intrarea într-o nouă viață, un alt „eu”, mai profund, mai hotărât să afle... „cine sunt eu”, „cine ești tu”, „cine suntem noi” și care e menirea noastră pe pământ, în, de ce nu?, univers.
Nina-Elena Plopeanu: Iașul era un centru universitar cu tradiție. Ce posibilități de afirmare și de petrecere a timpului liber oferea studenților de la filologie, dar și celor de la alte facultăți?
Mariana Rogoz Stratulat : Fără să stau prea mult pe gânduri, aș răspunde - Nu știu. Totul a fost, fără să exagerez, o experiență trăită pe un fir de ață, o aventură prin viață și prin moarte.
Mi-aș fi dorit alte întrebări, cu o deschidere mai amplă. Din câte știu, există și opțiunea de a ocoli răspunsul la unele întrebări. Așa că refuz să mă întorc în acel timp și rămân la răspunsul inițial: Nu știu.
Nina-Elena Plopeanu: V-ați completat studiile între anii 1978-1983 urmând cursuri fără frecvență la Universitatea A.D.Xenopol, București, secția franceză-engleză. Puteți să ne enumerați câteva diferențe sesizate de dumneavoastră între Universitatea din Iași și cea din București, în ceea ce privește modalitățile de studiu, de notare, de cercetare etc.? Ce profesori importanți ați avut și cum v-au marcat aceștia parcursul profesional?
Mariana Rogoz Stratulat : La Iași, poate și pentru că am plonjat pentru prima dată într-o altfel de lume, totul, orașul, oamenii, îmi păreau desprinși dintr-un tom pe care îl răsfoiam cu grijă și temere, încercând să știu ce e cu mine acolo. La fiecare pas descopeream semne ale unui trecut fascinant ce se amestecau cu un „aziʺ pestriț și aglomerat. Cursurile și seminariile se desfășurau după un program foarte strict, iar profesorii, așa cum i-am perceput eu, erau uriași prin cultură și atitudine. De la ei am împrumutat o sobrietate blândă, calmă și bogată. Documentarea în bibliotecă era pe primul loc. Atmosfera mi s-a părut prea academică, rece, oarecum copleșitoare.
La București a fost un salt în mulțime, în libertatea de a face ghidușii, de a depăși cu lejeritate anumite bariere. În mod sigur că această perspectivă o aveam pentru că eram la o altă vârstă, fără emoții, cu o bază solidă construită la Iași, experiență la catedră și, trebuie să o recunosc, nu era aceeași miză.
O parte din profesorii de la Iași i-am numit puțin mai înainte, la București i-am cunoscut pe Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ion Rotaru, Matilda Caragiu Marioțeanu, Gabriela Pană Dindelegan și mulți alții.
Deși foarte diferite, cele două universități mi-au rămas ca lumină și bucurie în suflet.
Nina-Elena Plopeanu: Ca profesoară ați revenit în vechea familie a Liceului Ioan Slavici din Panciu. Ați avut elevi care v-au urmat exemplul și, peste ani, au devenit profesori în diverse școli din județ sau din țară?
Mariana Rogoz Stratulat: Am ajuns la Panciu nu pentru că mi-aș fi dorit, dar... Am optat pentru liniștea orașului, pentru a fi alături de părinții și bunicii materni, pentru a mă reîntâlni cu mine într-o altă ipostază. Am trecut prin ani implicându-mă și dedicându-mă elevilor mei, cărora le-am fost deopotrivă profesoară și prietenă. Unii dintre ei au ales calea spre învățământ, devenind, profesori. Nu cred că le-am influențat alegerea. Probabil că își doreau să devină formatori de vieți.
Nina-Elena Plopeanu: Sunteți membră în Liga Scriitorilor din România, dar și în Liga Scriitorilor din Vrancea, participați la activitățile Cenaclului Miorița din Panciu, dar și ale Cenaclului Dimitrie Dăscălescu din Focșani. Ați publicat 19 cărți de poezie. Puteți să ne enumerați câteva din volumele dumneavoastră de poezie, pe care le considerați mai valoroase, și, eventual, să ne lăsați aici una din poeziile dumneavoastră preferate.
Mariana Rogoz Stratulat: Fiecare volum are/este o poveste de viață ascunsă în versurile poemelor ce-l formează. E un parcurs prin timp, prin gânduri, prin univers. Nu le pot ordona după un criteriu, după părerea mea, subiectiv. Ceea ce mie mi se pare valoros, s-ar putea să fie pentru cititori lipsit de substanță, arid și neatractiv. Scriu, așa cum m-am confesat într-o poezie: „...doar pentru mine,/ dar și/ pentru un cititor/ special,/ care m-ar considera o carte/ interesantă.”
Întotdeauna am fost fascinată de „lumea” din oglindă și de aceea acest obiect, pentru mine oarecum viu, apare deseori în poeziile mele, ca în aceste versuri:
În fața oglinzii
Camera era învăluită
într-un amestec amețitor
de parfumuri exotice:
note de rose privée, styrax și gerovirus
se împleteau suav cu
oudhul sfânt și lemnul de santal,
cu moscul și ambra.
Pe scrinul vechi din colț
leneveau
un mandarin verde
și câteva boabe de piper roz,
așezate, aparent, în dezordine,
dar, care,
urmau o linie ascendentă
spre tavanul îngândurat.
În fața oglinzii,
ea, femeia,
boema seducătoare cu fire de artist,
își frunzărea,
privind dincolo de imagine,
copilăria
și pașii discreți,
rătăciți
prin singurătatea vârstelor.
Un pahar cu vin roșu, făcut în casă,
o țigară adormită în scrumiera bosumflată,
o salvau de plictis
și de frigul iernii
încremenit în replicile
fără nici un sens
ale vântului supărat pe
moarte și pe viață.
Trăia cu speranța eliberării,
număra zilele, orele,
ferestrele posomorâte,
rănile sufletești și durerea gratiilor
ce se înmulțeau,
creșteau - pădure -
în odaia în care întunericul rânjea,
sfidând orice dovadă de iubire.
Vaietul jalnic al unui clopot
deschidea grăbit o trapă spre
tăcerea absolută.
Nina-Elena Plopeanu: Volumele dumneavoastră de poezie au constituit obiect de exegeză pentru mai mulți scriitori și critici literari cunoscuți. Vă rugăm să ne enumerați câțiva dintre aceștia și, dacă nu vă cerem prea mult, să ne citați din aprecierile lor.
Mariana Rogoz Stratulat: Pentru mine poezia a fost și este o evadare din timp, din mine pentru a mă rătăci într-o altă lume, pentru a mă căuta și a mă găsi în nemarginea univerului, o continuă pendulare între real și ireal. Poate tocmai această trecere a atras atenția celor care au scris despre cărțile mele. Le mulțumesc pentru că m-au descifrat, pentru că au răscolit în poezia mea ușor esențializată. Aș enumera o parte dintre aceștia:
Gheorghe Drăgan, Emilian Marcu, Grigore Codrescu, Constantin P. Popescu, Mihai Păstrăguş, Ionel Bota, Cezarina Adamescu, Constanţa Abălaşei Donosă, Ionel Necula, Mioara Bahna, Lucia Olaru Nenati, Diana Vrabie, Ioan Holban, Florin Dochia, Cristina Ştefan, Petrache Plopeanu.
Ioan Holban: „Într-o aparent bizară întoarcere în timp, pe spirala acestuia, Mariana Rogoz Stratulat își circumscrie lirica paradigmei poeziei crepusculare, o formă a neoromantismului în efervescența postmodernismului. Poeta își asumă o intensă tonalitate elegiacă, în nostalgia altui timp, a imaginii unei iubiri, vălurită de trecerea vremii, în sentimentul (pe)trecerii prin lume, în tînguirea clopotelor, ascultînd chemarea tăcerii, surpîndu-se în uitare, ceață, frig şi gheață. Coerența temelor lirice și a constelației simbolice care le însoțește impun cărțile Marianei Rogoz Stratulat printre aparițiile editoriale remarcabile ale ultimilor ani.”
Emilian Marcu: „Poeta Mariana Rogoz Stratulat îşi clamează versurile asemenea preoteselor care clamau imnuri spre Afrodita sau Nemesis, într-o anume șoaptă de șipot de la poalele muntelui. Apa acestui șipot pare a avea conștiința că mai devreme sau mai târziu va reuși să devină fluviu.”
Gheorghe Drăgan: „Autoarea pare a fi o sensibilitate romantică nativă, stăpânită de visul străvechi al restaurării armoniei cosmice prin incantație poetică. Cel puțin așa rezultă din felul cum <<tratează>> vechile teme ale lirismului: iubire, viață, moarte, finit și infinit, efemer și etern etc.”
Petrache Plopeanu: „Poeta este o fire lucidă, în spiritul existențialismului și nu încearcă să uite, să facă abstracție și să nege moartea, ci dimpotrivă îi înțelege rostul, iar poemele sale nu sunt lamentații pe marginea ideii de dispariție, ci observații cu valoare de adevăr.”
Nina-Elena Plopeanu: Ce planuri de viitor are poeta Mariana Rogoz Stratulat?
Mariana Rogoz Stratulat: Nu există un timp anume pentru a scrie poezie, pentru a-ți face planuri. Ea, poezia, se „mâzgălește” singură, se provoacă, se visează, se trăiește, se ascunde, moare și învie ori de câte ori răsare un fir de iarbă sau se stinge o stea.
Așa că... trăiesc intens și frumos fiecare clipă de sublim, de unic ce mi se dăruiește prin poezie.
Nina-Elena Plopeanu: Vă mulțumesc, stimată doamnă, pentru amabilitate și sinceritate. Îmi cer scuze dacă reîntoarcerea în timp, provocată de întrebările mele, v-a readus în memorie amintiri mai puțin agreabile. În felul acesta cititorii Ziarului de Vrancea au putut s-o cunoască mai bine pe poeta Mariana Rogoz Stratulat. Vă doresc o viață frumoasă precum o poezie și mult succes în emisiunea de la Radio Enigma România!
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
