Local

Vești proaste pentru vrâncenii care își închiriază locuințele: Statul român le va lua mai mulți bani din buzunar sub formă de impozit

Ionel Sclavone
21 iul 2022 3079 vizualizări

Vrâncenii care obțin venituri din închirierea locuințelor primesc o veste proastă de la autorități. Impozitele percepute pentru chirii se vor majora, în baza unui act normativ care a fost adoptat de Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Măsura este menită să atragă mai mulți bani la bugetul de stat și se va aplica tuturor persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea locuințelor.

Vrâncenii care obțin venituri din închirierea locuințelor vor plăti impozite mai mari la stat, conform unui proiect de ordonanță ce urmează să fie adoptată. Conform noilor reguli, contractele de închiriere vor trebui, din nou, înregistrate la Fisc. Transmiterea contractului către ANAF va fi obligatorie atât la semnarea acestuia, cât și atunci când apar modificări la el.

Contractele de închiriere vor trebui transmise către organul fiscal competent, în cel mult 30 zile de la data la care a fost încheiat sau modificat, în baza unei proceduri ce va fi stabilită de ANAF.  În forma inițială a proiectului, transmiterea contractelor de închiriere către Fisc urma să se facă, inclusiv „prin mijloace electronice”, dar din forma adoptată, această precizare a fost eliminată.

Obligația de a transmite contractele de închiriere la Fisc se va aplica începând cu cele încheiate din 1 ianuarie 2023.

Pe lângă reintroducerea obligativității declarării la FIsc a contractelor de închiriere va fi majorat și impozitul datorat de persoanele fizice care obțin venituri din închirieri. Aceasta deoarece Guvernul PSD – PNL a decis să modifice și formula de calcul a impozitului datorat pentru veniturile din chirii. Noua formulă de calcul după care se vor stabili veniturile impozabile din chirii se va face începând cu veniturile aferente anului 2023. Practic, în cazul persoanelor fizice se elimină cota deductibilă care se aplică în prezent.

Drept urmare, la stabilirea impozitului pentru acest tip de venituri se va aplica o cotă de impozitare de 10% la venitul brut total obținut. În prezent, această cota de 10% se aplică la suma rezultată prin deducerea, din venitul brut a cheltuielilor determinate după aplicarea unei cote de 40%.

Noua formulă de calcul a impozitului pe chirii se va aplica doar celor ce își închiriază locuințele. Regula nu se va aplica celor care obțin venituri din arendă ori celor care își închiriază camerele, din locuințele proprietate personală, în scop turistic.

Schimbarea formulei de calcul pentru plata CASS

Mai mult, pe lângă modificarea formulei de calcul a impozitului, autoritățile au modificat și reglementările privind aplicarea cotelor de contribuții sociale la veniturile obținute din chirii. Iar această modificare este de natură să reducă și mai mult sumele pe care le vor încasa cei ce obțin venituri din chirii.

Astfel, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) va fi introdusă de la plafonul de șase salarii minime încolo, în condițiile în care plafonul actual este de 12. Cei ce obțin venituri din chirii sau din alte tipuri de activități nesalariale pentru care sunt obligați să plătească CASS vor aplica procentul de 10%, în funcție de sumele încasate la trei plafoane diferite de calcul:

La nivelul a șase salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, dacă veniturile realizate sunt cuprinse între șase și 12 salarii minime brute pe ţară;

La nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;

La nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară pentru veniturile realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

Măsura va intra în vigoare la începutul anului viitor, dat fiind că orice reglementare privind modificarea Codului Fiscal se aplică după șase luni de la adoptare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.