Local

Verificări pe linia sistemelor de securitate la unitățile economice din județ

Ziarul de Vrancea
9 ian 2023 859 vizualizări

În vederea prevenirii și combaterii unor evenimente negative pe linia infracțiunilor contra patrimoniului, în cursul lunii decembrie 2022 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au efectuat verificări la 196 de unități economice (95 super/market-uri, 11 casierii colectoare, 15 stații de comercializare a carburanților, 31 transporturi de valori și 44 alte unități care manipulează valori însemnate).

Ca urmare a controalelor efectuate, au fost aplicate 41 de sancţiuni, în valoare totală de 39.500 lei.

Cu acest prilej, solicităm tuturor administratorilor de unități economice să-și asigure unitățile la terminarea programului de lucru, să-și verifice funcționalitatea sistemelor de alarmă la efracție la parametrii optimi, depozitarea numerarului să fie efectuată în seifuri agrementate din punct de vedere tehnic, iar transportul de numerar să se facă numai în condițiile prevăzute de lege. Totodată, orice eveniment negativ trebuie să fie sesizat de îndată instituției noastre, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.

           

De asemenea, reamintim pe această cale că în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și ale H.G. nr. 301/2012  regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică.

Paza unităților comerciale în conformitate cu prevederile legale se asigură prin una din formele prevăzute de legislația în domeniu, respectiv:

- pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate) sau,

- existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta având rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).

 

- instalarea unui subsistem de televiziune cu circuit închis care să permită observarea/recunoașterea/identificarea persoanelor (acesta având un rol atât preventiv cât și de vizualizare a furturilor înregistrate, atât pe timpul orelor de program precum și atunci când subsistemul de detecție la efracție este dezactivat, cât și în afara orelor de program);

- conectarea sistemului de alarmă antiefracție la dispeceratele zonale de monitorizare din cadrul societăților specializate (acesta are rolul de a sesiza tentativele de efracție de la obiectiv în dispecerat, care vor putea fi comunicate echipajelor de intervenție).          

Transporturile de valori monetare în cuantum de peste 10.000 euro ori echivalentul în lei a acestei sume se efectuează în condiții speciale, conform prevederilor planului de pază întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă, cu avizul poliţiei, care este obligatoriu.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate faţă de problemele din domeniu şi sunt deschişi colaborării, pentru identificarea celor mai eficiente soluţii, în vederea protejării patrimoniului şi a vieţii persoanelor.

 

B.P. Nr. 7 din 06 ianuarie 2023


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.