Local

Un tocător de crengi în dotarea Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani

Alexandra TĂTARU
15 dec 2017 2227 vizualizări

Seria achizițiilor de utilaje continuă și la Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani (DDSP). Dacă în toamna acestui an, primarul Misăilă se mândrea cu aspiratoarele de frunze și chiar a încercat să aspire frunzele ”din vânt”, acum a venit și rândul crengilor să fie mărunțite de noul utilaj. Tocătorul de crengi a fost recent achiziționat și a intrat în dotarea insituției subordonate Primăriei Focșani.

Noul utilaj performant care a intrat în administrarea Direcției de Dezvoltare și cu care s-a mândrit primarul Misăilă pe pagina sa de facebook este un tocător de crengi. Acesta poate fi utilizat pentru a măcina orice tip de lemn și prezintă un proces de mărunțire extrem de rapid a masei lemnoase. De asemenea, utilajul poate fi manevrat ușor și pe spații înguste. Potrivit directorului DDSP, Adrian Vulpoiu, un singur tocător de crengi este suficient deocamdată, chiar și în perioade de igienizări masive ale arborilor pentru că ”este dotat cu două lame reversibile fabricate dintr-un oțel special, are o capacitate de 30 m cubi pe oră și poate măcina crengi cu un diametru cuprins 8 și 10 cm”. Materialul rezultat va fi amestecat cu frunzele aspirate de celelalte două utilaje recent achiziționate și va fi transformat în compost, util pentru serele de la Mândrești. Utilajul a costat în jur de 7500 de euro. ” Investițiile în modernizarea echipamentelor și utilajelor Direcției de Dezvoltare vor continua și anul viitor, pentru a crește gradul de eficiență a serviciilor oferite cetățenilor municipiului Focșani”, a mai precizat primarul Cristi Misăilă. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.