Focșani | Ultimul strat de asfalt pe strada Popa Șapcă, turnat la mai bine de un an de când strada ar fi trebuit să fie gata
Utilajele asfaltatorului de partid Victor Roman au început vineri să toarne stratul uzură pe strada Popa Șapcă, cu mare întârziere față de promisiunile făcute de primarul Cristi Misăilă. Edilul spunea anul trecut că lucrările vor fi terminate înainte de începerea anului școlar 2018 – 2020, pentru nu fi afectați copiii și părinții, având în vedere că pe această stradă se află Grădinița nr. 18.
Roman Impex Prest SRL, firma care a obținut contractul pentru asfaltarea a șapte străzi din această zonă a Focșaniului, a ”dispărut” anul trecut după ce a decopertat strada și a lăsat în urmă un carosabil care a făcut traficul un coșmar pentru șoferi. Nici în acest an strada nu a fost finalizată înainte ca preșcolarii să revină la grădiniță, întrucât asfaltul a mai fost spart pentru gurile de canalizare, deranjând copiii. În această perioadă, o parte din pământul de la lucrări a fost lăsat în fața intrării în grădiniță. De asemenea, scara de la intrarea într-un bloc a fost spartă în timpul lucrărilor și nu a mai fost făcută alta la fel.
”La intrarea în bloc era o scară acoperită cu mozaic, care a fost spartă cu buldozerul. Prima dată, ne-au construit o nouă scară cu numai două drepte și după ce am reclamat acest lucru au mai făcut și a treia treaptă. Noi vrem să ne facă scara de la intrarea în bloc cum era înainte, am făcut și cerere la Primărie, dar nu s-a rezolvat nimic”, a declarat Săndel Iftimie.
La turnarea ultimului strat de asfalt au venit să vadă cum se lucrează primarul Cristi Misăilă și omul de afaceri Victor Roman. Dacă la lucrările efectuate la școli în timpul anului școlar primarul a identificat vinovații la școli, la Popa Șapcă și la celelalte străzi din proiect s-a ocupat direct Primăria Focșani. Finanțarea a fost asigurată de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Valoarea contractului pentru asfaltarea acestor străzi se ridică la 2,4 milioane lei, fără TVA. (Mihai BOICU)