Local

Taxa specială pe proprietăți scumpe. Ce trebuie să știe vrâncenii care dețin mașini sau case de lux

Ionel Sclavone
15 feb 2024 2184 vizualizări

Vrâncenii care dețin mașini sau proprietăți imobiliare de lux vor plăti un impozit special, din acest an. Conform reglementărilor în vigoare cei care dețin case sau apartamente de lux vor trebui să le declare până la finalul luni aprilie.

Termenul impus prin lege pentru declararea acestor proprietăți de lux a fost stabilit pentru 30 aprilie – pentru proprietăți imobiliare și petnru 31 decembrie pentru mașini de lux. Este vorba despre formularul 216 care trebuie completat și depus la Fisc. De altfel, ANAF a pus în dezbatere instrucțiunile de completare a formularului 216 – „Declaraţie privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”.

Contribuabilii sunt obligați să completeze declarația și să o depună până la data de 30 aprilie din respectivul an fiscal, în cazul celor ce dețin case cu valoare mare, și până la data de 31 decembrie - în cazul celor (persoane fizice, dar și juridice) ce dețin mașini scumpe.

Declaraţia trebuie completată de contribuabil sau de împuternicitul acestuia, prin intermediul programului de asistenţă al Fiscului. Aplicația de asistență va fi pusă la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau va putea fi descărcat de pe site-ul ANAF.

Documentul poate fi transmis prin mijloace electronice către organul fiscal central la care persoana fizică sau juridică este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe.

În cazul în care datele trebuie corectate, contribuabilii o vor putea face prin intermediul unei declaraţii rectificative. Documentu se va completa înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute în formular, inclusiv cele care sunt similare cu cele din declaraţia iniţială.

Impozitul special vizează, începând din acest an, casele și mașinile scumpe deținute de persoane fizice și juridice.

Astfel, persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate clădiri rezidențiale situate în România a căror valoarea impozabilă depășește 2.500.000 de lei (500.000 de euro) plătesc o cotă de 0,3% aplicată asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei

Persoanele fizice și juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/ înregistrate în România a căror valoare de achiziție depășește 375.000 de lei (75.000 de euro) plătesc o cotă de 0,3% aplicată asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.