Local

Suspect arestat preventiv în cazul bărbatului găsit decedat într-o grădină din comuna Movilița, cu arsuri pe corp

Ziarul de Vrancea
5 iul 2022 2812 vizualizări

Un bărbat de 65 de ani din comuna Movilița, suspect de omor în cazul bătrânului de 83 de ani găsit fără suflare joi seară, 30 iunie 2022 în aceeași localitate, a fost arestat preventiv vineri, 01 iulie 2022. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului I. P. – cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 188 al.1 C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.07.2022 până la data de 30.07.2022, inclusiv. În temeiul art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului I.P. Dispune încunoștințarea unui membru al familiei inculpatului ori o a altei persoane desemnată de acesta, despre arestarea preventivă. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.”, se arată în decizia Tribunalului Vrancea.

Conform informațiilor vehiculate  cei doi bărbați ar fi consumat băuturi alcoolice în cursul zilei de joi, 30 iunie 2022 și la un moment dat bărbatul de 65 de ani l-a lovit pe cel de 83 de ani. Acesta din urmă a rămas căzut la pământ, fără suflare, iar agresorul a încercat să-i dea foc (cadavrul prezenta urme de arsuri). Atacatorul este cunoscut ca un individ agresiv în localitate. El este suspectat și pentru lovirea soției sale, în vârstă de 55 de ani, cu o zi înainte de omor. Femeia a ajuns la spital cu mai multe leziuni, inclusiv răni provocate de un cuțit.

Citiți și:Bărbat de 83 de ani găsit decedat într-o grădină din comuna Movilița, cu arsuri pe corp. Se fac cercetări în acest caz


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.