Local

Săptămâna viitoare se discută ultimii pași pentru introducerea noii taxe de salubritate stradală în Focșani

Ziarul de Vrancea
8 dec 2018 1590 vizualizări

Sunt planificați în cursul săptămânii viitoare ultimii pași care, dacă se derulează conform dorinței inițiatorilor, vor obliga focșănenii, începând de anul viitor, să devină plătitori ai unei noi taxe, așa numita taxă de salubritate stradală. Primul pas este programat chiar luni, 10 decembrie 2018, când Primăria Focşani va organiza în cadrul comisiei de dialog social şi o dezbatere publică, pe marginea proiectului de hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2019.

După acest prim pas miercuri, 12 decembrie 2018, Consiliul Local Focşani se va întâlni  în ultima şedinţă ordinară a anului. Atunci, printre proiectele aflate pe ordinea de zi, se va lua în discuţie şi unul preconizat sensibil, care va stârni, probabil, multe discuţii în contradictoriu. Proiectul de hotărâre se referă la stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2019.

Acest proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CL Focșani de miercuri include şi introducerea, începând de la 1 ianuarie 2019, a taxei obligatorii  de salubritate stradală. Sunt păreri care susțin că este vorba de fapt de o revenire a celebrei taxe de habitat, care s-a dorit a fi introdusă la 1 ianuarie 2018. Atunci, primarul Cristi Misăilă a renunţat, ca urmare a reacției publice negative a focşănenilor. 

Introducerea taxei de salubritate stradală este justificată de primăria Focșani  prin faptul că este obligată să o instituie de Curtea de Conturi. "Fundamentarea taxei de salubritate stradală are la bază costurile privind salubrizarea stradală aferente anului 2018. Astfel, cheltuielile totale aferente serviciului menţionat mai sus se ridică la suma de 6.400.000 de lei", se arată în proiectul pe care primarul pus în dezbatere publică.

Conform calculelor, o familie formată din trei persoane va plăti peste 200 lei pe an pentru taxa de salubritate stradală. Aceasta, pe lângă serviciul de salubritate oferit pentru ridicarea gunoiului menajer, care este aproximativ 13 lei/lună/persoană.

Din 1 Ianuarie 2019, primăria Focșani va introduce şi taxa specială pentru toate persoanele care nu au încheiat un contract cu SC CUP Salubritate pentru colectarea gunoiului menajer. Acestea vor fi obligate să plătească o taxă de 14,71 lei/persoană la Primărie, iar firmele 3,85 de lei/mp/lună. Totuşi, chiar şi focşănenii care au contract cu CUP Salubritate sunt obligaţi  să ducă o declaraţie la Primărie din care să rezulte că au contract cu furnizorul de servicii.

“Persoanele care achită contravaloarea serviciilor de salubrizare către SC CUP Salubritate au obligaţia de a depune o copie după contractul încheiat cu furnizorul de servicii, ultima factură sau adeverinţă de la asociaţia de proprietari/locatari la Registratura serviciului de Impozite şi Taxe Locale, în vederea evitării dublei impuneri a texei speciale de salubritate. Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate conduce la emiterea Deciziei de impunere din oficiu pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare”, menționează raportul privind instituirea taxei speciale de salubrizare.  




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.