"...E ca aminte să-mi aduc

De tine-ntotdeauna."

Text informații +foto:Soveja

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei profesorului IULIAN ALBU și apropiaților! Dumnezeu să-l ierte!

Recitiți mai jos articolul publicat , pe 22 iulie 2018 , în Ziarul de Vrancea:Oameni care au dăruit Vrancei tot ce au mai bun: profesorul IULIAN ALBU , din Soveja

În Soveja există încă un potenţial extraordinar, dar şi oameni care îşi doresc să readucă acest minunat loc în atenţia lumii. Printre cei care au dăruit Sovejei tot ce au avut mai bun, este profesorul  Iulian Albu, decanul de vârstă, cel care a împlinit 95 de ani pe 20 iulie 2018. Cu o bună dispoziţie molipsitoare şi o minte brici, Profesorul încântă şi acum, pe cei care-i trec pragul, cu poveşti vechi de peste 70 de ani, de pe vremea când a venit în Soveja şi din ţifeştean a devenit sovejan, ca în baladele culese de soţia sa, Florica Albu, pe care bunul Dumnezeu a chemat-o la Sine...

Aşezată în zona Subcarpaţilor de Curbură, localitatea Soveja se află in mijlocul unui relief colinar, alcătuit din dealurile Dogăriei, Moşului, Roşchilei, Făcăului, Pusnicul, Unguraşul, Runcul, Cocoşilă, stăbătute de izvoare şi râuri de munte: Şuşiţa, Sărata, Cârligata, Pârâul Negru, Drăghira, Chilug, Chiua, Dumicuş.

Despre această comună, formată din două sate, Rucăreni şi Dragosloveni, marele geograf Simion Mehedinţi, născut şi crescut pe aceste meleaguri, scria: „Satul Soveja, este aşezat tocmai în creierul munţilor. Când ajungi în culmea Răchitaşului, îl vezi tot, dintr-o dată, ca un cuib în mijlocul codrului de brazi. Mai departe, până la hotare, nu se află ţipenie de om, - doar cerbi prin pădure...”

Soveja a avut o viaţă molcomă de crescători de animale şi de agricultori, care au trecut prin tot felul de greutăţi, cum ar fi Primul şi al Doilea Război Mondial, apoi au fost împroprietăriţi fiind nevoiţi să petreacă vara la 60 km depărtare de casă lucrând pământul. Au păstrat cu străşnicie tradiţiile  şi obiceiurile ancestrale, legendele, cântecele, baladele şi Mioriţa  devenită emblema acestui loc mirific.  Aerul de o puritate rară, a atras  turişti de pretutindeni, transformând Soveja în „Perla  Vrancei”.  Anii au trecut, şi „Perla Vrancei” a căzut în uitare. Locurile sunt la fel de frumoase, natura la fel de generoasă, localnicii ospitalieri şi doritori de oaspeţi care ajung la Soveja, din ce în ce mai rar, din ce în ce mai puţini...

În Soveja  există încă un potenţial extraordinar, dar şi oameni care îşi doresc  să readucă acest minunat loc în atenţia lumii. Printre cei care au dăruit Sovejei tot ce au avut mai bun, este profesorul Iulian  Albu, decanul de vârstă, cel care a împlinit 95 de ani pe 20 iulie 2018. Cu o bună dispoziţie  molipsitoare şi o minte brici, Profesorul încântă şi acum, pe cei care-i trec pragul, cu poveşti vechi de peste 70 de ani, de pe vremea când a venit în Soveja şi din ţifeştean a devenit sovejan, ca în baladele culese de soţia sa, FLORICA ALBU , pe care bunul Dumnezeu a chemat-o la Sine...

„Am ajuns la Soveja prin căsătorie, în anul 1948. Am 70 de ani de viaţă în Soveja. Când or fi trecut, nu ştiu”, spune domnul profesor Iulian Albu.

- Ce ştiaţi despre Soveja, înainte de a ajunge aici?

„Ştiam câte ceva pentru că am avut colegi de şcoală câţiva sovejeni. I-am cunoscut bine, ştiam ce fel de oameni sunt: cinstiţi, curaţi la suflet, trăind din munca lor, având cultul solidarităii locale fiindcă sovejenii sunt rezultatul unei plămade dintre vechii mocani - cum le spunea Nicolae Iorga - care s-au amestecat, începând de pe la 1600, cu bejenarii din Rucăr şi Dragosloveni, care şi-au imprimat în rândul localnicilor şi graiul. Noi nu vorbim moldoveneşte, deşi trăim în Moldova, noi vorbim munteneşte, româneşte. S-au păstrat obiceiurile lor, portul, arhitectura caselor, hărnicia şi dragostea de viaţă. Mi-au plăcut întotdeauna zilele de sărbătoare de aici, fie că era vorba de cele organizate la Mausoleu, la şcoală, sau în familie...”

- Câţi ani aveaţi?

„17 ani. Mi s-a cerut să afirm că Horia Sima este un descreierat pentru că el prefaţase una dintre cele 3 cărţi, pe care le ascunsesem. Am spus că  am învăţat la filozofie, la logică, că ceea ce văd e alb sau negru, ceea ce aud este aşa, sau altfel... Nu ştiu cine este, deci nu pot spune că este un descreierat. Ca să condamne pe cineva, din cei 14 câţi eram, colonelul Enăchescu, de la Curtea Marţială,  m-a condamnat la 10 ani muncă silnică pentru crima de participare. Închisorile mele s-au încheiat la Alba Iulia, fiind singurul caz din România aşa: Albu Iulian - Alba Iulia”...

- Cât aţi stat la închisoare? întreb.

„3 ani, timp în care am citit peste 200 de cărţi, pe vremea când nu aveai voie  să ai în închisoare cărţi...”

Deşi are 95 de ani şi a văzut multe la viaţa sa, domnul Profesor nu şi-a pierdut speranţa mai mult, crede în soarta Sovejei, crede în viitorul ei.

„Şi clipele de astăzi, cu dumneavoastră, contribuie la această regenerare a Sovejei, la care se va adăuga şi ceea ce se va face pentru relansarea turismului, dar mai ales sub aspectul aşezării cu totul magică şi datorită formării ei.  Ţăranul Nicolae Nedelcu, când a aflat că venim de la Rucăr şi Dragoslavele, considerate mama Sovejei, având un fecior de căsătorit, a făcut nunta în Soveja, unde a chemat pe toţi cei din Rucăr si Dragoslavele, apoi a luat nuntaşii şi i-a dus la Rucăr unde a făcut a doua nuntă, semn de mare respect pentru locul de obârşie.  El este şi cel care a înfiinţat prima Bancă Populară din ţară. În momentul în care a izbucnit războiul, a pus banii într-o cutie de metal pe care a ascuns-o în scorbura unui fag, în pădure. Nici unul dintre cei 5 consilieri ai săi, care ştiau locul, n-a îndrăznit să ia din bani. După război, cu acei bani, Nicolae Nedelcu a cumpărat pământurile din zona Mărăşeşti unde a prins contur o doua Soveja, numită Sovejana unde localnicii stăteau pe perioada muncilor agricole din  vară.

- Aveţi şi o poveste adevărată legată de marele savant..., spun.

„Întors de la studii, din Germania, pentru că medicul îi recomandase să nu mai citească un timp, Simion Mehedinţi se plimba în jurul localităţii. Într-o zi a găsit izvorul pe care-l amenajase odinioară, ne îngrijit. Atunci a spus, cuprins de îngrijorare: „Oare nu vor seca izvoarele fiindcă sunt ochi care nu le văd?”

Am  mutat izvorul cu Gheorghe Stanciu şi alţi oameni din sat. Când a fost gata lucrarea, i-am întrebat cât mă costă. În timp ce ei se gândeau cât să ceară, numai ce l-am auzit pe Gheorghe Stanciu: „Măi taică, nu poţi să ceri, măcar atâta să facem şi noi pentru  Simion al nostru”.

- Cum a ajuns în cimitirul din sat? întreb.

„Simion Mehedinţi ceruse să fie îngropat sub zidul bisericii din sat, dar oficialităţile vremii l-au îngropat cu onoruri în Cimitirul Bellu, din Bucureşti. O nepoată, care a preţuit banii mai mult decât memoria celebrului ei Moş, a vândut  monumentul funerar, iar oasele le-a adus la Soveja unde localnicii l-au însoţit cu pioşenie până sub zidul bisericii, unde se află un mormânt sobru, pe a cărei cruce este trecut numele ilustrului geograf, în veci pomenit  de generaţii întregi de elevi şi studenţi şi care-şi doarme somnul de veci, aşa cum şi-a dorit, în loc  cu verdeaţă unde nici durere şi nici întristare nu e: în satul natal... ”

Domnul Profesor, mai are multe de povestit şi vom povesti încă despre eroii şi eroismul sovejenilor, despre viaţa care de multe ori bate filmul, cu bunele şi mai puţin bunele ei, cu speranţe şi împliniri într-un viitor care bate la uşă deja. ( Janine VADISLAV )