Local

S-a hotărât instituirea în Vrancea a obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise aglomerate

Ziarul de Vrancea
1 aug 2020 8995 vizualizări
S-a hotărât instituirea în Vrancea începând cu 1 august 2020 a obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise aglomerate.Foto:arhiva ZdV,Credit foto:Fanatik
S-a hotărât instituirea în Vrancea începând cu 1 august 2020 a obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise aglomerate.Foto:arhiva ZdV,Credit foto:Fanatik

Publicăm mai jos comunicatul primit după ședința de joi 30 iulie 2020  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea

Joi 30 iulie 2020 a avut loc, în sistem videoconferință, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, prezidată de prefectul Gheorghiță Berbece. Pe ordinea de zi au fost șapte puncte, trei dintre ele fiind legate de avizarea proceselor verbale de validare a pagubelor constatate la U.A.T. – urile Chiojdeni, Jitia, Vidra, Tulnici, Dumitrești, Boghești, Străoane, Bordești, Gugești și Urechești. La punctul 5 au fost prezentate rapoartele operative de pagube, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice periculoase, întocmite la nivelul U.A.T. Nereju. Ținând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 37 din 28.07.2020, la punctul 6 a fost prezentat în vederea aprobării proiectul de Hotărâre privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare și aprobarea Planului de măsuri/acțiuni pentru creșterea capacității de gestionare a crizei generate de pandemia de COVID-19, la nivelul județului Vrancea. În urma dezbaterilor pe marginea acestui proiect, membrii C.J.S.U. Vrancea au hotărât:

Art.1  (1) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise și în intervalele orare care se încadrează în categoriile stabilite în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

(2) Categoriile de spații deschise prevăzute la art. 1 alin. (1), precum și intervalele orare în care purtarea măștii de protecție este obligatorie, sunt stabilite conform propunerii formulate de Direcția de Sănătate Publică Vrancea, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde au fost constatate dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară, stabilită în condițiile legii.

Art.2 (1) Primarii, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, identifică/stabilesc spațiile care se încadrează în categoriile prevăzute în Anexa nr. 1, punctele 1 și 2, respectiv, piețe agro-alimentare , inclusiv zonele de acces în incintele acestora și oboare, târguri, talciocuri, inclusiv zonele de acces în incintele acestora.

Art.3 Se exceptează de la măsura prevăzută la art. 1 alin. (1) următoarele categorii de persoane:

persoanele care desfășoară activităși fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;

copiii cu vârsta mai mică de cinci ani.

persoanele care suferă de afecțiuni/insuficiențe respiratorii ce afectează capacitatea de oxigenare, dovedide prin certificate medical emis în acest sens.

Art.4 Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit art. 1 vor afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție.

Art.5 (1) Se interzice comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice;

- în intervalul orar 2200-0600 în cursul săptămânii de luni până vineri;

- în intervalul orar 2400-0600 în zilele de sâmbătă și duminică;

         (2) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Art.6 Se interzice desfășurarea activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 2300-0600.

Art.7 Se aprobă Planul de măsuri/acțiuni pentru creșterea capacității de gestionare a crizei generate de pandemia de COVID-19, la nivelul județului Vrancea, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. 

Art.8 Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare începând cu data de 01.08.2020.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.