Local

Rușine, Consiliul Județean Vrancea! Fotomodelul versus VRANCEA ISIHASTĂ

Romeo-Valentin MUSCĂ
22 sep 2020 10349 vizualizări

Deși clamează histrionic respectul față de cultura, istoria, religia și tradițiile Vrancei, conducerea Consiliului Județean Vrancea disprețuiește orice inițiativă serioasă de salvare și promovare a valorilor eterne ale județului.

Una dintre aceste inițiative este proiectul VRANCEA ISIHASTĂ, depus în Anul Reîntregirii teritoriilor românești, la Consiliul Județean Vrancea, de la care nici astăzi, la doi ani, nu am primit nici un răspuns. În schimb, în acest sfârșit de vară, același Consiliu Județean, prin instituțiile pe care le coordonează, a achiziționat serviciile firmei unei foste miss, specialistă în modeling, pentru a realiza un film documentar despre Vrancea eroică, pentru suma de 1 miliard și jumătate de lei vechi. Cerem scuze fostei miss, căreia din respect pentru familia sa nu-i amintim numele, dar în fața unei asemenea situații, am vrut să aducem la cunoștință vrâncenilor întâmplarea, ca să se știe, cum adăugau vrâncenii în evul mediu, lângă semnătura din documente. În august, CJ Vrancea a pus la bătaie suma de 1 miliard și jumătate pentru 50 de minute de film, dar nu a luat în discuție un proiect care cuprindea 8 cărți și 8 hărți, pentru toate zonele etnografice ale județului!

Vrancea isihastă, proiect identitar local

Prin proiectul Vrancea isihastă dorim scoaterea la lumină a patrimoniului spiritual local, mai precis: contribuția mănăstirilor la înființarea învățământului public; rolul așezămintelor monahale în păstrarea identității naționale sub ocupația turcă; apariția primelor spitale în mănăstirile fostului județ Putna; mănăstirile ca bastion de apărare la frontierele Moldovei și Munteniei. Aceste informații sunt cuprinse în 8 cărți și 8 hărți, după cum urmează:

Proiectul, din care dăm sub formă de foto doar partea introductivă (paginile 1-6), descrie în detaliu, pe 24 de pagini, conținutul fiecărui volum, deviz estimativ etc., dar acest lucru nu a contat, cum nu a contat faptul că nu există un ghid turistic, la zi, pe acest subiect, unul măcar, nu șase câte le-am propus!

Dragi vrânceni!

Vă rog să-i votați, din nou, duminică, pe cei care conduc acest județ, ca în următorii 4 ani din Vrancea să plece toți tinerii și persoanele educate, să rămână doar lipitorii și lipitoarele de afișe, lichelele abonate la contractele cu statul, membrii de partid și pensionarii săraci, iar istoria să se repete din 4 în 4 ani până când vor rămâne doar ei, păpușarii din Consiliul Județean!

Dr. Romeo-Valentin Muscă

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.