Local

Rezultatele acțiunii „Foc de artificii” în perioada 23 noiembrie-18 decembrie în Vrancea

Ziarul de Vrancea
21 dec 2020 824 vizualizări

Începând din luna noiembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au intensificat activitățile specifice pe linia prevenirii și combaterii operațiunilor ilegale cu materiale pirotehnice.


Polițiștii vrânceni au desfășurat atât controale punctuale, cât și acțiuni cu efective mărite în complexe comerciale sau în piețe, fiind angrenați polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, polițiști de la structurile de ordine publică, atât din mediul urban cât și din zonele rurale.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate în perioada 23 noiembrie - 18 decembrie a.c, polițiștii au constatat 35 de infracțiuni pentru care au întocmit dosare de cercetare penală, în cadrul acestora fiind cercetate 35  de persoane.

De asemenea, în cadrul acțiunilor derulate de polițiști pe această linie, au fost descoperite și confiscate, în total, 246 kg de articole pirotehnice care erau deținute și/sau comercializate ori folosite în mod ilegal.

Astfel, la data de 18 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vrancea, sprijiniţi de poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Gugești şi luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 3 percheziţii la domiciliile unor persoane din Vrancea, bănuite de deţinerea şi comercializarea, ilegală, de articole cu conţinut pirotehnic.

În cadrul perchezițiilor, au fost găsite 145 kg de articole cu conţinut pirotehnic, din categoriile F2 și F3, ce au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauze au fost întocmite dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, lit. a, din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

De menționat este faptul că nu a fost înregistrat niciun caz în care vreo persoană să fie rănită din cauza utilizării articolelor pirotehnice.

Poliţia Română desfăşoară, în această perioadă, acţiunea ''Foc de artificii'', pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Discutaţi cu copiii dumneavoastră şi prezentaţi-le riscurile pe care implică utilizarea petardelor şi artificiilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.