Local

Pentru elevii vrânceni: Reguli noi la început de an școlar. Călătorii gratis cu trenul, pe orice distanță

Ionel Sclavone
6 sep 2023 1659 vizualizări

Elevii vor putea călători gratuit, cu trenul, pe orice distanță. Biletele gratuite vor fi eliberate în baza carnetului de elev valabil, vizat la zi. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre care completează noua lege a Educației preuniversitare ce a intrat în vigoare din 2 septembrie. Beneficiarii vor primi bilete gratuite la clasa a II-a.

Călătoriile cu trenul vor fi gratuite pentru elevi, începând cu luna septembrie, pe orice distanță. Măsura este prevăzută într-un proiect de act normativ ce reglementează regulile de transport pentru elevi. Biletele cu reducere 100% se eliberează pe baza carnetului elev valabil.

Prin noua lege a Educației s-a stabilit că „toți elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, pe tot parcursul anului școlar, în scopul asigurării dreptului la educație”.

În cazul elevilor navetiși care locuiesc într-o localitate în care nu funcționază servicii de transport public, se alocă o sumă forfetară.

Ministerul Educației a pus în dezbatere un proiect de hotărâre de guvern ce va reglementa transportul elevilor în anul școlar 2023-2024. Actul normativ vine în completarea legii educației în învățământul preuniversitar care a intrat în vigoare pe 2 septembrie.

Operatorii de transport feroviar de călători vor emite elevilor legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe orice relație de călătorie, pe perioada anului școlar cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE”, prevede actul normativ.

De menționat că, începând cu anul 2021, elevilor li s-a acordat gratuitate la transportul feroviar pe distanțe de până la 300 de kilometri.

Regulile pentru transportul public feroviar gratuit

Biletele gratuite vor fi acordate, elevilor, doar pentru transportul în vagoane de clasa a II-a. Aceștia vor putea călători pe orice distanțe, în schimb.

Actul normativ stabilește că „bilete de călătorie cu reducere 100% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și 100% din tariful de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 100% din tariful de transport, conform reglementărilor proprii operatorului de transport, pentru elevi”.

În cazul în care doresc să călătorească la clasa I sau la vagonul de dormit elevii vor plăti diferențele de tarif.

„Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii vor plăti integral următoarele diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment de pat/cuşetă, după caz”, mai scrie în proiectul de act normativ.

Emiterea biletelor de călătorie și a abonamentelor lunare gratuite pentru elevi se va face la punctele de vânzare ale operatorilor de transport feroviar. În cazul celor care doresc să obțină bilete de călătorie online, confirmarea calității de elev se va face prin interogarea bazei de date pe care Ministerul Educației o va transmite Autorității pentru Reforma Feroviară.

Documente solicitate pentru eliberarea biletelor gratuite

Proiectul de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, clarifică regulile pentru acordarea transportului gratuit pentru elevi în noul an școlar. Pentru a beneficia de gratuitate, elevii trebuie să prezinte o serie de documente:

-cardul naţional de elev valabil (acest document nu a fost încă elaborat);

-carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ care conține nume și prenume elev, CNP elev, nr matricol, viza pentru anul școlar în curs;

-adeverința emisă de unitatea de învățământ din care rezultă calitatea de elev;

adeverință colectivă pentru elevi, în cazul călătoriei grupurilor de elevi;

În tren, elevii vor trebui să prezinte, la control, biletul de călătorie, însoțit de un act de identitate, pentru conformitate. În cazul celor care nu au împlinit 14 ani, se solicită certificatul de naștere. Este acceptată și legitimația de elev ori carnetul, dacă conține fotografia titularului și CNP.

 „La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie în format fizic, în original, cu excepția celor emise pe suport digital. Și un document de identitate în format fizic, în original, prevăzut cu nume, prenume, CNP și fotografie (CI, pașaport, permis de ședere, carnet de conducere)”, se mai arată în proiect.

Dacă nu dețin asupra lor documentele solicitate, elevii vor fi considerați pasageri clandestine și vor fi tratați conform reglementărilor legale și a regulamentelor operatorului feroviar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.