Local

Recomandările polițiștilor vrânceni pentru sărbători în siguranță

Ziarul de Vrancea
25 dec 2020 1021 vizualizări

Peste 600 de poliţişti vrânceni vor fi la datorie în perioada minivacanței de Crăciun  și vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor. De asemenea, poliţiştii rutieri vor desfăşura activităţi pentru prevenirea producerii accidentelor pe fondul consumului de alcool şi vitezei excesive, precum şi de fluidizare a traficului rutier.

 

Pentru ca perioada sărbătorilor de iarnă să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii vrânceni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Atenţie la colindători!  Nu permiteţi accesul în locuinţa dumneavoastră a persoanelor necunoscute, care vin în prag de sărbători, cu pretextul că vă colindă! Învăţaţi şi copiii sau persoanele în vârstă pe care le aveţi în grijă să nu deschidă necunoscuţilor. Nu lăsaţi uşile apartamentelor sau porţile caselor neasigurate!

 

Fiind luna cadourilor, luna în care obişnuim să dăruim celor care au nevoie de sprijin, vă sugerăm să fiţi atenţi la cei care invocă diferite cauze sau situaţii disperate ale unor persoane bolnave care au nevoie de donaţii în bani. Cei care vă abordează pentru diferite acte de caritate pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela!

 

Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice!  Din statisticile poliţiei reiese faptul că peste 90% din infracţiunile comise cu violenţă au avut loc pe fondul consumului excesiv de alcool. Nu intraţi în dispute cu persoane aflate în stare de ebrietate avansată. Conflictul poate degenera în violenţă fizică iar rezultatul ar putea fi tragic. De asemenea, dacă aţi consumat alcool, feriţi-vă să urcaţi la volan. Consecinţele pot fi tragice!

 

Când sesizaţi o persoană căzută pe trotuar sau pe carosabil sunaţi de urgenţă la 112. În acel moment puteţi salva viaţa unui om.

 


În trafic, adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Evitaţi efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase. Nu urcaţi la volan după ce aţi consumat băuturi alcoolice, respectaţi regimul legal de viteză şi la primele semne de oboseală, parcaţi autovehiculul şi odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psihomotorii necesare conducerii în siguranţă.

 

În acest an, vă reamintim faptul că, pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Vrancea cu suportul Instituției Prefectului Vrancea, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, al Poliției Locale, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  

Reamintim faptul că potrivit legii, este interzisă desfășurarea de reuniuni, precum și organizarea de evenimente private în spații închise/deschise

Recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție şi să nu vă expuneți la riscuri.

Evitați aglomerările de persoane, protejaţi-vă pe dumneavoastră și pe cei din jur!

 

În cazul în care sunteţi martor sau victimă a unei infracţiuni, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului şi sesizaţi în cel mai scurt timp poliţia apelând numărul de urgenţă 112.

În atmosfera magică creeata de Sfintele sărbători de iarnă, provocările anului care pleacă să devină doar o amintire,

visele  pe care le făuriţi în aceste zile magice să se împlinescă iar drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire şi belşug.

 

Cu un deosebit respect, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea vă adresează  cele mai călduroase urări de bine, liniște sufletească, pace, lumină şi căldură în căminele dumneavoastră.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.