Local

Produse contrafăcute descoperite de polițiști la un magazin tip outlet din municipiul Adjud

Ziarul de Vrancea
12 apr 2021 729 vizualizări

Vineri, 9 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Adjud, cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalitășii economice au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite de comerţ

Astfel, în cadrul acțiunii, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea  au depistat o femeie, de 38 ani, din comuna Ruginești, în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte, fără a avea asupra sa documente de proveniență sau alte documente care să ateste autenticitatea. Astfel, 54 de articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de peste 10500 lei,  care purtau mărcile şi însemnele unor branduri cunoscute, au fost indisponibilizate de poliţişti, acestea fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

BULETIN PRESĂ  Nr. 158 din 12 aprilie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.