Local

Primarul Misăilă, negru de supărare pe lipsa de bun simț a cetățenilor

Alexandra TĂTARU
20 iun 2017 4100 vizualizări

Pe lângă faptul că și-a exprimat nemulțumirea cu privire la slaba activitate a polițiștilor locali, primarul Misăilă a amintit, la dezbaterile publice de luni, că cetățenii trebuie să fie mult mai responsabili, mai ales în ce privește curățenia și obiectele stradale ale municipalității.

Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și-a manifestat nemulțumirea cu privire la cultul curățeniei urbane pe care focșănenii, în special, nu-l prea au. S-a referit atât la curățenia stradală care lasă de dorit, nu neapărat din lipsa personalului care mătură străzile, dar și din pricina celor care lasă toate gunoaiele la întâmplare. S-a mai referit, de asemenea, și la actele de vandalism pe care le constată în timpul plimbărilor inopinate și lipsa de reacție a multor polițiști locali care ar trebui să se implice mai mult în educația civică a cetățenilor, chiar prin intermediul sancțiunilor. ”Dacă cetățenii municipiului Focșani doresc să avem un oraș curat, ar trebui să se implice și nu doar să arate cu degetul. Este inadmisibil să avem peste tot, pe jos, gume de mestecat, gunoaie aruncate la întâmplare, materii fecale lăsate de animalele de companie, băncile smulse de la locul lor și alte acte care nu fac cinste. Focșănenii doresc aplicarea celor văzute de mine la Tokyo sau Seul. Sunt de acord. Acolo amenzile depășeșc 4.000 euro pentru orice încălcare a legii și, e adevărat, cultura japoneză s-a format în secole, iar civilizația cu sabia. Aici nu se poate asta, însă am așteptări de la Poliția Locală că va semnala mai des aceste acte de rea credință, iar focșănenii chiar să-și dorească un oraș curat”, a specificat primarul Misăilă la discuţia despre sancțiunile aplicate celor care-și plimbă câinii. De asemenea, edilul șef a precizat că intenționează să transfere absolut toate serviciile de salubritate către CUP Salubritate. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.