Local

Pompierii militari vrânceni vor fi la datorie în perioada Paștelui Catolic

Ziarul de Vrancea
3 apr 2021 883 vizualizări

În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea va monitoriza pemanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Zilnic, pompierii militari vrânceni vor fi la datorie cu mijloacele tehnice din dotare, în fiecare din zilele care urmează, permanent pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

În Noapte de Înviere, în căminul credincioșilor catolici va arde lumina de Paște. Cu acest prilej, recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu deveni victime ale incendiilor.

Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile.

În nici o situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Pompierii militari vrânceni vă  doresc să vă bucurați de această sărbătoare importantă, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 48 Focşani, 03.04.2021

  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.