Local

Polițiștii vrânceni de la imigrări au amendat și au trimis acasă două tinere din Republica Moldova

Ziarul de Vrancea
28 sep 2022 1096 vizualizări

Polițiștii de imigrări din Vrancea au depistat pe raza de competență două tinere din Republica Moldova, care nu au respectat scopul declarat la intrarea pe teritoriul României.

 

Serviciul pentru Imigrări al Județului Vrancea a desfășurat  la data de 25 septembrie a.c. o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Focșani, județul Vrancea.

În cadrul activităților specifice desfășurate, politiștii de imigrări au depistat două tinere din Republica Moldova, în vârstă de 18 ani, respectiv 22 de ani, care au intrat legal în România în scop de vizită, însă nu au respectat scopul declarat la intrarea pe teritoriul României.

Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre, fiind instituită și măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, cu modificare și completările ulterioare.              

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei în conformitate cu prevederile actului normativ menționat.

Facem apel către toți cetățenii străini de pe raza județului și contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniu, invitându-vă să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări al județului Vrancea, situate în municipiul Focșani, str. Cezar Bolliac, nr. 12, judetul Vrancea, la telefon 0237/207304 și email vn.igi@mai.gov.ro sau vizitând website-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro .

 

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDETULUI VRANCEA


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.