Local

VIDEO | Tragedie! O focsăneancă în vârstă de 42 de ani a murit într-un cumplit accident de circulație produs în județul Galați

Ziarul de Vrancea
15 iun 2023 8723 vizualizări

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, 10 iunie, pe DJ 240, raza localității Slobozia Băneasa, comuna Negrilești, județul Galați. „Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit faptul că o femeie din municipiul Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 240, având direcția de deplasare dinspre localitatea Țigănești către Ghidigeni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, precum și din motive necunoscute la acest moment, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a rulat circa 200 de metri, după care a lovit cu portiera lateral stânga un stâlp de electricitate aflat pe marginea străzii”, au explicat reprezentanții IPJ Galați.

VIDEO: Antena 3 CNN

O șoferiță în vârstă de 42 de ani din Focșani a murit în urma unui accident rutier. Femeia care și-a pierdut viața era împreună cu fiica sa, în vârstă de 14 ani, care, deși a scăpat cu răni ușoare, a fost luată cu elicopterul S.M.U.R.D.

Tragicul accident a avut loc sâmbătă, 10 iunie, pe DJ 240, în interiorul localității Negrilești, din județul Galați. Din verificările de la fața locului, poliștiștii au stabilit că femeia conducea pe DJ 240, în interiorul comunei Negrilești, având direcția de deplasare dinspre localitatea Țigănești către Ghidigeni. Pe fondul neadaptării vitezei, precum și din motive necunoscute la acest moment, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a rulat circa 200 de metri, după care a intrat în impact cu portiera lateral stânga față cu un stâlp de electricitate de pe marginea străzii. În urma impactului, femeia de 42 de ani a rămas încarcerată, fiind grav rănită și în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit echipele de descarcerare de la I.S.U. Galați, care au extras femeia din autoturism și imediat a fost preluată de echipajele S.M.U.R.D. Manevrele de resuscitare au fost efectuate conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Din păcate, a fost constatat decesul mamei. Fiica sa, care a suferit leziuni ușoare, a fost preluată de elicopterul S.M.U.R.D. Galați și a fost transportată la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan" Galați, pentru investigații medicale de specialitate. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările vor stabili împrejurările în care s-a produs acest tragic accident rutier.

„La data de 10 iunie 2023, la ora 10.56, Poliția Galați a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DJ 240, în interiorul localității Negrilești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit faptul că o femeie, cu vârsta de 42 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 240, în interiorul comunei Negrilești, având direcția de deplasare dinspre localitatea Țigănești către Ghidigeni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, precum și din motive necunoscute la acest moment, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a rulat circa 200 de metri, după care a intrat în impact cu portiera lateral stânga față cu un stâlp de electricitate, aflat pe marginea străzii. În urma impactului, femeia de 42 de ani a rămas încarcerată, fiind grav rănită și în stare de inconștiență. Pe bancheta din dreapta spate se afla fiica conducătoarei auto, o minoră cu vârsta de 14 ani, care a suferit leziuni ușoare.Au intervenit echipele de descarcerare de la ISU Galați care au extras persoana din autoturism și imediat a fost preluată de echipajele SMURD care au efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Din păcate, a fost constatat decesul conducătoarei auto. Minora a fost preluată de elicopterul SMURD Galați și a fost transportată la Spitalul de Urgență pentru Copii <<Sfântul Ioan>> Galați pentru investigații medicale de specialitate. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările vor stabili împrejurările în care s-a produs acest tragic accident rutier”, a precizat reprezentantul IPJ Galați.

Citiți și:O mamă de 42 de ani a murit într-un accident, în Galați. Fiica de 14 ani era pe bancheta din spateO femeie de 42 de ani a murit, sâmbătă, în localitatea Negrilești, județul Galați, într-un accident. Fiica de 14 ani se afla pe bancheta din spate și a suferit leziuni ușoare.

Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit faptul că o femeie, cu vârsta de 42 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 240, în interiorul comunei Negrilești, având direcția de deplasare dinspre localitatea Țigănești către Ghidigeni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, precum și din motive necunoscute la acest moment, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a rulat circa 200 de metri, după care a intrat în impact cu portiera lateral stânga față cu un stâlp de electricitate, aflat pe marginea străzii.

În urma impactului, femeia de 42 de ani a rămas încarcerată, fiind grav rănită și în stare de inconștiență. Pe bancheta din dreapta spate se afla fiica conducătoarei auto, o minoră cu vârsta de 14 ani, care a suferit leziuni ușoare.

Au intervenit echipele de descarcerare de la I.S.U. Galați care au extras persoana din autoturism și imediat a fost preluată de echipajele S.M.U.R.D. care au efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Din păcate, a fost constatat decesul conducătoarei auto.

Minora a fost preluată de elicopterul S.M.U.R.D. Galați și a fost transportată la Spitalul de Urgență pentru Copii "Sfântul Ioan" Galați pentru investigații medicale de specialitate.n cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările vor stabili împrejurările în care s-a produs acest tragic accident rutier

Sursa: StirilePROTV

Text informații:stirileprotv.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.