Local

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Ministrul de Finanțe vine cu precizări despre creșterea facturilor la energie

Ziarul de Vrancea
29 aug 2021 399 vizualizări

Ministerul Energiei va veni cu propuneri, o să devansăm puțin termenul privind legea consumatorului vulnerabil

Termenul privind legea consumatorului vulnerabil va fi devansat puțin, a anunțat luni ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, care a precizat, în ceea ce privește scumpirea energiei și gazelor, că așteaptă măsurile propuse de Ministerul Energiei. ”Este o preocupare în acest sens la nivelul Guvernului, dar Ministerul Energiei va veni cu propuneri, se lucrează deja și știți că premierul a anunțat deja, o să devansăm puțin termenul pentru consumatorul vulnerabil. În ceea ce privește partea de consumator vulnerabil, Ministerul Energiei și Ministerul Muncii vor veni cu un punct de vedere comun. Dar pentru măsuri imediate așteptăm măsuri de la Ministerul Energiei”, a declarat luni ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, în urma ședinței de Guvern. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat săptămâna trecută că Legea privind compensarea facturilor pentru consumatorii vulnerabili de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie anul viitor, dacă proiectul va fi urgentat în Parlament. PSD a anunțat săptămâna trecută că vrea ca legea consumatorului vunerabil să se aplice din 1 octombrie și nu din ianuarie 2022, așa cum a anunțat Guvernul, din cauza scumpirii energiei electrice și a gazelor. Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie și gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat recent ministrul Energiei, Virgil Popescu. Întrebat dacă se poate vorbi de o reducere a TVA pentru operatorii din domeniu, ministrul de Finanțe a spus că nu crede că este o măsură la care să se gândească acum. ”În acest moment, așteptăm măsurile propuse de Ministerul Energiei și după aceea putem discuta. Din punctul meu de vedere, primele măsuri trebuie să vină de la Ministerul Energiei. Dacă ne-am ocupa la Ministerul de Finanțe, noi direct de această speță, care ține de Ministerul Energiei, vorbim de prețuri la energie electrică și gaze, cred că Ministerul Energiei ar trebui, nu știu, să-l fuzionăm cumva cu Ministerul de Finanțe. Fiecare minister are propriile atribuții”, a precizat ministrul de Finanțe. Întrebat cât i-a venit factura la energie, el spune că aceste scumpiri afectează pe toată lumea, tuturor li s-a mărit valoarea facturii. În ceea ce privește deprecierea leului, ministrul de Finanțe precizează că BNR este cea care analizează acest aspect și, dacă va fi nevoie, va lua măsuri suplimentare. ”Cred că Banca Națională este cea care are grijă și verifică, analizează, urmarește ceea ce se întâmplă în piața valutară și practic își ia toate măsurile pentru ca deprecierea leului sau fluctuațiile în curs să se mențină la niveluri corecte, acceptabile. Dacă va fi nevoie de măsuri suplimentare, sunt convins că Banca Națională va lua toate măsurile pe care trebuie să le ia”, a declarat Vîlceanu, întrebat ce intenții ia în calcul Guvernul legat de deprecierea leului.

Alevia retrage de pe piață anumite loturi de produse

ele conțineau oxid de etilenă peste limitele admise

Compania Alevia anunță retragerea de pe piață a anumitor loturi de produse, ca urmare a informării primite de la unul dintre furnizorii săi, care a precizat că în compoziția carbonatului de calciu și carbonatului de magneziu a apărut accidental oxid de etilenă peste limitele permise de reglementările în vigoare. "Alevia a respectat toate procedurile și normele de siguranță în vigoare pentru producția de suplimente nutritive, contaminarea neproducându-se în fabrica Alevia. Alevia colaborează în prezent atât cu autoritățile competente, cât și cu partenerii comerciali pentru a se asigura că toți consumatorii sunt informați de rechemare", se menționează într-un comunicat al companiei, remis duminică AGERPRES. Potrivit sursei citate, persoanele care au achiziționat aceste produse au posibilitatea să le returneze la magazinul de unde le-au cumpărat și vor primi înapoi contravaloarea lor până la data de 10.09.2021. Totodată, Alevia a decis testarea loturilor retrase la un laborator acreditat din Germania pentru a verifica dacă este depășită limita legală de oxid de etilenă pentru acestea. Celelalte loturi ale acestor produse pot fi consumate fără probleme, dă asigurări compania. "Consumatorii care au întrebări suplimentare sunt rugați să contacteze Alevia la: office@alevia.com.ro Această rechemare a fost inițiată în interesul consumatorilor noștri. Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate", se mai spune în comunicat.

Interesul pentru construcția de locuințe a urcat considerabil

Un număr de 29.342 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale au fost emise în primele șapte luni ale anului, în creștere cu 33,4% față de perioadă similară a anului trecut, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). ”În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021 s-au eliberat 29.342 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 33,4% față de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020. Creșteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: București-Ilfov (plus 1.469 autorizații), Sud-Muntenia (plus 1.436), Nord-Est (plus 967), Nord-Vest (plus 926), Vest (plus 801), Sud-Est (plus 657), Centru (plus 605) și Sud-Vest Oltenia (plus 489)”, arată datele INS. În luna iulie 2021 s-au eliberat 4.891 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (-0,2%), cu o suprafață utilă totală de 1.137.344 mp (plus 4,4%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 69,6% sunt pentru zona rurală. În luna iulie 2021 se remarcă o creștere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (plus 11,1%). În luna iulie 2021 se evidențiază o scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-10 autorizații), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-111 autorizații), Bucuresti-Ilfov (-28), Sud-Est (-10) și Sud-Muntenia (-8). Creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (plus 63 autorizații), Vest (plus 40), Nord-Vest (plus 35) și Nord-Est (plus 9). În luna iulie 2021 s-au eliberat 647 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale (plus 14,9%), în suprafață utilă totală de 253.829 mp (plus 11,1%). Comparativ cu luna precedentă, în luna iulie 2021 s-a înregistrat o creștere (plus 25.263 mp) a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale. În profil teritorial, această creștere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (plus 36.269 mp), Bucuresti-Ilfov (plus 27.636) și Vest (plus 3.079). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-24.446 mp), Sud-Est (-10.269), Sud-Muntenia (-3.874), Nord-Est (-2.942) și Sud-Vest Oltenia (-190). În luna iulie 2021 se evidențiază o creștere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (plus18,9%) cât și a suprafaței utile totale (plus 18,6%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

Consiliul Concurenței: CFR SA trebuie să le permită operatorilor să își aleagă furnizorul de energie

Consiliul Concurenței a anunțat luni că recomandă CFR SA crearea condițiilor tehnice astfel încât Operatorii de Transport Feroviar să-și poată alege furnizorul de energie electrică, ceea ce ar conduce la reducerea valorii facturilor pentru curentul de tracțiune. ”Consiliului Concurenței recomandă CNCF CFR SA crearea condițiilor tehnice astfel încât Operatorii de Transport Feroviar (OTF) să-și poată alege furnizorul de energie electrică, ceea ce ar conduce la reducerea valorii facturilor pentru curentul de tracțiune, pe care o achită OTF și, implicit, la creșterea profitabilității transportului feroviar de marfă și la tarife mai mici pentru utilizatorii acestui serviciu. În prezent, OTF nu au posibilitatea de a-și lege furnizorul de energie electrică, deși piața energiei este liberalizată, furnizorul unic pentru sistemul feroviar fiind Electrificare CFR, filială deținută integral de CNCF CFR SA”, arată autoritatea de concurență. Această recomandare vine în urma studiului realizat de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței, care a sintetizat principalele aspecte ce caracterizează transportul feroviar de marfă din România. În anul 2020, în condițiile pandemiei generate de SARS–Cov 2, traficul feroviar de marfă s-a diminuat cu 6,6%, iar numărul trenurilor de marfă puse în circulație a scăzut cu 15,4%, față de anul anterior. În același timp, cantitatea de marfă transportată cu trenul, exprimată în tone nete-km, s-a diminuat cu 14,7%, iar veniturile OTF de marfă au înregistrat o scădere de 13,7%, arată studiul CNSDF. Principalii operatori de transport feroviar, din punct de vedere al veniturilor realizate din transportul de marfă pe calea ferată, sunt: CFR Marfă, Grup Feroviar Român, Deutsche Bahn Cargo și Unicom Tranzit, iar din punct de vedere al Indicatorului parcursulul trenurilor (tren-km) în trafic național și internațional de marfă, CFR Marfă și Grup Feroviar Român sunt cei mai importanți competitori.

Achiziția din magazinele fizice rămâne metoda preferată pentru mulți consumatori

Aproximativ 41% dintre respondenți preferă să achiziționeze un dispozitiv inteligent pentru gospodărie dintr-un magazin fizic, în schimb persoanele cu vârsta sub 35 de ani sunt mai înclinate să facă achiziții din magazinele fizice decât consumatorii mai în vârstă, potrivit celei de-a patra ediții a studiului EY "Decodarea gospodăriei digitale". Astfel, gradul de încredere în instrumentele de asistență digitală este redus, iar liniile telefonice de asistență sunt metoda de contact preferată. "În timp ce tehnologiile digitale se răspândesc cu o viteză amețitoare sub influența măsurilor restrictive adoptate la nivel național, achiziția din magazinele fizice rămâne în topul preferințelor pentru utilizatorii de tehnologii digitale în gospodării", arată cercetarea. Potrivit studiului, 39% dintre respondenți ar prefera să viziteze un magazin fizic pentru achiziționarea unui dispozitiv mobil sau a unui pachet de servicii mobile, procent care crește la 41% când este vorba de cumpărarea unui dispozitiv inteligent pentru gospodărie. "În pofida efortului susținut de comunicare a beneficiilor noilor tehnologii și canale digitale în relația dintre clienți și furnizori, gospodăriile preferă achiziția din magazinele fizice și contactul audio cu operatorul uman, subliniind necesitatea unei abordări unitare a conceptului de 'experiență a clientului'. În același timp, evidențiază importanța unei abordări echilibrate a tehnologiei, cu acces la operatori umani, empatici și educați în privința serviciilor și produselor ofertate", a declarat Cristian Cârstoiu, Partener Consultanță, EY România. Studiul, care a sondat peste 18.000 de membri ai gospodăriilor din Canada, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit și SUA, arată că liniile telefonice de asistență reprezintă canalul predominant de asistență pentru clienți, în pofida intens promovatelor avantaje ale instrumentelor digitale automate, cum ar fi asistenții virtuali. Pe de altă parte, discuția cu un operator reprezintă încă metoda de contact preferată a clienților pentru solicitările de informații în legătură cu serviciile de internet (54%) și de telefonie mobilă (52%). În același timp, 42% dintre consumatori preferă liniile telefonice de asistență, deoarece consideră că nu își pot transmite eficient nemulțumirile fără a vorbi cu un operator, iar 45% sunt de părere că solicitările complexe nu pot fi gestionate prin intermediul mesageriei instantanee.

Explicații pentru factura la energie electrică de 27.808 lei

Membrii unei familii din Alba Iulia au primit o factură de regularizare la energie electrică de aproape 28.000 lei, pe care au postat-o pe rețelele sociale. Compania Electrica Furnizare, cea care a emis factura, a venit cu precizări și arată că factura a fost transmisă automat, în mod eronat, către client din cauza unei anomalii pe lanțul de facturare și în sistemul informatic. Furnizorul a decis totodată să storneze factura până la clarificarea modului de funcționare a întregului lanț de facturare. ”Electrica Furnizare informează cu privire la cazul clientului din Alba Iulia, care a primit o factură în valoare de 27.808,13 lei, ca urmare a unei anomalii pe lanțul de facturare și în sistemul informatic. Electrica Furnizare precizează că factura menționată în cadrul articolelor de presă este o factură cu caracter de regularizare, emisă în baza citirii efectuate de către operatorul de distribuție zonal. Din cauza unei anomalii pe lanțul de facturare și în sistemul informatic, factura în cauză a fost transmisă automat, în mod eronat, către client”, a informat compania. Perioada de facturare este pentru perioada 12 iulie-10 august 2021. Clientul din Alba Iulia spune că suma nu poate fi decât o greșeală.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Următorul iPhone ar putea avea funcție de comunicare prin satelit

 

Alături de upgrade-urile minore pe care este așteptat să le aducă, iPhone-ul pe care Apple îl va lansa în toamnă ar putea dispune și de opțiunea conectării la sateliții din orbita joasă a Pământului. Deși mai este mai puțin de o lună până la prezentarea noului iPhone, care s-ar putea sau nu să se numească iPhone 13,, zvonurile cele mai interesante despre acesta abia acum încep să apară. Conform analistușui chinez Ming-Chi Kuo, noul iPhone se va putea conecta la satelit pentru a oferi o funcție de comunicare alternativă la clasicele antene terestre. Folosind un modem Qualcomm X60 modificat, viitorul iPhone se va conecta la sateliții de pe orbita joasă a planetei pentru a oferi conexiune în zonele în care nu există acoperire de la antenele terestre. SpaceX și alte companii spațiale au lansat, în ultima vreme, numeroși sateliți LEO (low earth orbit), pe care îi vor folosi pentru a oferi servicii de comunicații la nivel global. Zvonurile conform cărora iPhone va oferi o funcție de comunicare prin satelit circulă deja de câțiva ani, însă surpriza vine din faptul că aceasta ar putea fi lansată anul acesta. Un iPhone cu conexiune prin satelit era așteptat abia peste câțiva ani.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Musk, îngrijorat de impactul preluării ARM de către Nvidia asupra concurenței

 

Directorul general al Tesla, Elon Musk, este îngrijorat de impactul preluării producătorului de cipuri ARM de către Nvidia asupra concurenței, au declarat mai multe surse citate de publicația Telegraph, transmite Reuters. Gigantul de comerț electronic Amazon.com și producătorul de smartphone-uri Samsung Electronics și-au exprimat, de asemenea, opoziția față de acordul cu autoritățile americane, a informat ziarul. La începutul acestui an, Comisia Federală pentru Comerț din SUA a deschis o anchetă aprofundată asupra preluării. Rezultatele sondajului sunt așteptate în următoarele săptămâni, potrivit ziarului. Tesla, Amazon, Samsung și Nvidia nu au răspuns imediat la o solicitare a Reuters pentru comentarii. Nvidia va solicita probabil aprobarea antitrust a Uniunii Europene pentru achiziția de 54 miliarde de dolari a ARM la începutul lunii viitoare, autoritățile de reglementare fiind așteptate să lanseze o investigație aprofundată după o revizuire preliminară, au spus persoane familiare cu această chestiune.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.