Local

Mesaje de avertizare RO-ALERT către populație

Ziarul de Vrancea
26 iul 2019 1477 vizualizări

Știre ISU, ora 11.52 În cursul acestei dimineți, în urma transmiterii mesajelor de avertizare RO-ALERT către populație, în mai multe zone din țară, au fost sesizate atât cazuri de primire multiplă a respectivului mesaj, cât și de modificare a textului transmis (separare cuvinte, introducerea literelor „ro” în corpul textului).Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vă asigură că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situații de urgență reală. Perioada alocată testelor este până la data de 30 iulie, iar în cazul persistenței unor erori aceasta ar putea fi prelungită, urmând a comunica public intervalul alocat verificării Sistemului RO-ALERT.Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT! Dezactivarea opțiuni de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență reale. Totodată, vă adresăm rugămintea de a nu apela numărul unic de urgență 112 pentru a semnala eventuale deficiențe ale Sistemului RO-ALERT. Asigurăm cetățenii că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialiștii angrenați în tot acest proces, urmând ca disfuncționalitățile să fie remediate în timpul cel mai scurt posibil!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.