Local

„Lotul” primarului Chitic din Mărășești, chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Vezi pentru ce

Ziarul de Vrancea
11 iun 2023 4013 vizualizări
Valerică Chitic, primarul orașului Mărăşeşti a fost reţinut pe 21 iunie 2022 cu acuzația c-ar fi comis mai multe infracţiuni
Valerică Chitic, primarul orașului Mărăşeşti a fost reţinut pe 21 iunie 2022 cu acuzația c-ar fi comis mai multe infracţiuni

Marți, 06 iunie 2023 „Lotul” primarului Chitic din Mărășești a fost chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru a i se comunica începerea urmăririi penale și acuzațiile care i se aduc în dosarul programului „o masă caldă” pentru elevi și preșcolari

Reamintim că în vara anului trecut primarul Dorel Valerică Chitic s-a aflat sub control judiciar, iar printre acuzații s-a regăsit și aceea că ar fi folosit o firmă în care el era beneficiarul resurselor financiare în distribuirea zilnică a programului „o masă caldă” pentru elevi și preșcolari din Mărășești.

Iată ce acuzații îi aduceau procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea primarului Dorel Valerică Chitic în dosarul în care acesta s-a aflat sub control judiciar pentru 60 de zile în vara anului 2022:

„Inculpatul CHITIC VALERICĂ DOREL este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, prev. de art. 301 al 1 Cod penal, instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 cu ref. la art. 297 al 1 Cod penal cu aplic art. 308 al. 1 Cod penal, delapidare, prev. de art. 295 al. 1 Cod penal, instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 Cod penal rap la art. 321 al 1 Cod penal, instigare la folosirea, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 272 al. 1 lit. b din Legea 31/1990, constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 Cod penal, toate infracțiunile cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal.Facem precizarea că față de persoanele cercetate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive există prezumția de nevinovăție.

În fapt, Valerică Chitic a fost reţinut pe 21 iunie 2022, învinuit pentru şapte capete de acuzare: folosirea funcţiei pentru a favoriza alte persoane, delapidare, instigare la fals intelectual, folosirea cu rea-credinţă de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu pentru a favoriza altă societate, instigare la abuz în serviciu, constituire de grup infracţional.

Potrivit procurorilor, aceste fapte ar fi fost comise în cursul anilor 2021 şi 2022. Oraşul Mărăşeşti s-a aflat printre localităţile selectate la nivel naţional în cadrul unui proiect de reducere a abandonului şcolar, unde câteva sute de elevi ar trebui să primească zilnic o masă caldă, pe considerentul că fac parte din familii sărmane, care nu-şi permit să ofere copiilor un pacheţel zilnic la şcoală. Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi folosit firma unde soţia sa figura ca administrator pentru acest program.

În loc de masă caldă, primarul dădea în şcoală un sandwich cu şuncă, ceva banal, iar el era beneficiarul resurselor financiare”, spun surse din anchetă.

Restaurant propriu renovat cu bani publici

O altă acuză adusă primarului este că a folosit atât forţa fizică din primărie, cât şi fondurile oraşului, pentru renovarea restaurantului pe care îl deţine în centrul oraşului.

A determinat un funcţionar din primărie să întocmească un referat pentru materiale de construcţie, pe care le-a folosit pentru renovarea restaurantului propriu. La lucrările de renovare a folosit şi angajaţii primăriei”, a mai spus aceeaşi sursă.

Deocamdată, nu a fost calculat încă un prejudiciu de către anchetatori, fiind nevoie de o expertiză financiară. Valerică Chitic se află în fruntea oraşului Mărăşeşti din anul 2008, perioadă în care a schimbat mai multe partide, PDL, PNL şi PSD.

Primarul Valerică Chitic nu este la prima abatere de la legea penală. Astfel, în 2019, primarul social-democrat al orașului Mărășești a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru conflict de interese, cu amânarea executării pedepsei, ceea ce i-a permis să candideze şi să câştige un nou mandat în anul 2020. Tot el mai are un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la furt calificat. În acest dosar primarul Chitic şi câţiva angajaţi ai Primăriei sunt învinuiţi că ar fi vândut la fier vechi mai multe bunuri ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Reamintim de asemenea că Ziarul de Vrancea a intrat în primăvara acestui an în posesia documentelor care arată că deși în vara anului trecut primarul Dorel Valerică Chitic s-a aflat sub control judiciar, iar printre acuzații s-a regăsit și aceea că ar fi folosit o firmă în care el era beneficiarul resurselor financiare în distribuirea zilnică a programului „o masă caldă” pentru elevi și preșcolari din Mărășești, anul acesta, surpriză: contractul în valoare de 939.896,1 lei (191.035 euro) a fost atribuit fix aceleiași firme, S.C. Gelser Total SRL Mărășești. Parcă spre sfidarea procurorilor care se ocupă de dosar și a instituțiilor statului român care au ca obiect de activitate asigurarea respectării legilor.

Documentul de atribuire a contractului în valoare de 939.896,1 lei (191.035 euro) pentru distribuirea „mesei calde” pentru aproximativ 600 de elevi și preșcolari, aceleeași firme S C Gelser Total SRL Mărășești, despre care procurorii suspectează că primarul Dorel Valerică Chitic al orașului Mărășești ar fi beneficiarul resurselor financiare.

Citiți și: „Lotul” primarului Chitic din Mărășești, chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Vezi pentru ce;

Judecători ai Tribunalului Vrancea, din nou în roluri de „îngeri păzitori” pentru primarul orașului Mărășești, Dorel Valerică Chitic


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.