Local

La Vulturu au început lucrările la primul drum din județul Vrancea, realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală ( PNDL)

Mihai Boicu
3 mai 2018 2757 vizualizări
Primul drum inclus în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) unde au început lucrările este cel dintre Vulturu – Hîngulești – Maluri. DJ 204 D are o lungime de 9,6 km, iar contractul a fost obținut de asocierea SC Phoenix Transbac SRL – SC Alido Proiect SRL Bacău
.
 

Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat la fața locului de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. Valoarea investiției este de 10,6 milioane lei, fără TVA. Printre lucrările efectuate se află și construcția unui pod la km 30+850. Durata de execuție este de 23 luni, însă constructorul a spus că va termina mai repede dacă vor exista fonduri. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în prezența primarului comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, alți reprezentanți ai autorităților locale și localnici care vor beneficia de investiție. Cu această ocazie, Marian Oprișan a susținut că până în anul 2020 drumurile județene vor arăta ”impecabil”. (M. B.)

Fotografii preluate de pe contul de facebook Consiliul Judetean Vrancea

În documentul atașat puteți citi fișa privind Modernizarea DJ 204D sector Vulturu – Hângulești – Maluri, pe o lungime de 9,6 km, în comuna Vulturu, județul Vrancea-transmisă de Consiliul Județean Vrancea 


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.