Local

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, minorii victime ale infracțiunilor vor putea fi audiați într-o cameră specială

Gabriel Sava
27 feb 2021 1866 vizualizări

Camera special amenajată permite audierea minorilor victime ale unor infracțiuni în condiții care să îi expună cât mai puțin. Vrancea este al doilea județ din țară, exceptând Capitala, după Constanța, în care este implementat proiectul iniţiat şi realizat de Asociaţia "Zi de Bine", alături de Asociaţia pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale şi împreună cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea are, începând de vineri, o cameră special amenajată pentru audierea minorilor victime ale infracţiunilor. La inaugurarea oficială a camerei de audiere destinată minorilor victime au fost prezenți, Victoria Bîrsan, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea,  Ionuț Drîmbă, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani și Ligia Bărbării, medic primar legist și expert în genetică judiciară la Institutul Național de Medicină Legală (INML) ”Mina Minovici”, care este și reprezentant al Asociației pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale (VIS). Prim procurorul Parchetului Vrancea, Victoria Bîrsan a explicat că județul a fost ales pentru a fi parte a acestui proiect și pentru că deține o clădire modernă care a permis amenajarea acestui spațiu. "Este un spaţiu amenajat în aşa fel încât audierea copilului să fie efectuată fără o intruziune mai mare şi gravă în mintea acestuia. Sunt practic două spaţii, despărţite de un geam unidimensional. De o parte va sta investigatorul care are de soluţionat o cauză, iar în partea cealaltă va sta minorul, care este victima unei infracţiuni de o anumită natură. În camera unde va sta minorului va fi şi un psiholog, care va asista la audierea acestuia şi îl va ajuta să capete curaj, să spună experienţa urâtă pe care a trăit-o şi să fie cât mai puţin traumatizat sau retraumatizat atunci când este întrebat despre ceea ce a trăit", a declarat prim procurorul Victoria Bârsan.

Camera permite cumularea declarațiilor cu interpretarea limbajului nonverbal

Proiectul, preluat după modelul practicat în statele nordice, și-a dovedit utilitatea în mod special în București, unde o astfel de cameră de audiere a minorilor victime funcționează din 2016 și este folosită de procurori. ”Sunt de răsunet câteva condamnări ale unor infractori sexuali la nivelul Capitalei, unii dintre aceștia au primit pedepse de până la 20 de ani, lucru care nu s-a mai întâmplat în România până acum (…) pentru că aceste mărturii ale victimei minore sunt un element decisiv în cadrul procesului penal, evident, alături de alte probe obiective, cum este examinarea medico-legală și expertiza genetică judiciară și toate trei alcătuiesc un trepied al condamnării infractorilor, mă refer la infractorii de natură sexuală care știți că au grad foarte înalt de recidivă”, a spus Ligia Bărbării, medic primar legist și expert în genetică judiciară la INML. Camera permite investigatorilor să observe elemente de limbaj nonverbal și să le traducă cumulându-le cu declarațiile verbale și cu celelalte probe obținute în cursul cercetării penale, iar aceste audieri pot fi înregistrate și chiar transmise în direct judecătorului de drepturi și libertăți. Implementarea acestui proiect va reduce în primul rând expunerea minorilor la o serie de alte audieri care pot avea un impact emoțional puternic prin faptul că îl determină să retrăiască trauma emoțională dobândită în momentul în care a fost subiect al infracțiunii. "Şi CEDO ne recomandă ca audierea minorilor să fie făcută o singură dată în cadru procesual, reaudierea acestuia fiind foarte rar agreată de către organul judiciar, tocmai pentru a evita retraumatizarea copilului. De aceea, această cameră de anchetă va da posibilitatea, prin aparatura de ultimă generaţie de care dispune, ca investigatorul, care va sta de o parte a camerei, să colaboreze cu psihologul şi să surprindă orice detaliu al comportamentului minorului. Pe de altă parte, această cameră va permite conservarea audierii minorului video şi audio, înregistrarea fiind utilă în probarea gravităţii infracţiunii comisă de un autor şi, de asemenea, pentru aplicarea unei pedepse corespunzătoare agresorului", a spus prim procurorul Victoria Bîrsan. Conform bilanțului de activitate pentru anil 2020, unitatea de parchet din Vrancea a avut de soluționat circa 900 de cauze din care 150 de dosare penale au avut ca victime minori. Și din datele Asociaţiei "Zi de Bine", rezultă că în ultimii doi ani, peste 4000 de minori victime sunt implicați în dosare înaintate pe rolul instanțelor de judecată, respectiv o cincime din totalul victimelor înregistrate în rechizitoriile parchetelor din România, în fiecare an. (Gabriel SAVA)       


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.