Local

Întâlnire cu primarii din Vrancea, vineri la CJ, pe tema modului de derulare al PNI ”Anghel Saligny”

Ziarul de Vrancea
31 oct 2021 993 vizualizări

La întâlnirea ținută în sala de ședințe a Consiliului Județean( CJ) Vrancea cu participarea președintelui instituției,Cătălin Toma, au fost prezenți secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Neculai Tănase, și directorul general al MDLPA, Alexandru Soare.Primarii din Vrancea prezenți au primit informații despre modul de derulare al PNI ”Anghel Saligny”, au cerut detalii cu privire la termenele în care trebuie să se încadreze cu solicitările, dar și despre perioada până la care se vor încheia actele adiționale pe proiectele aflate deja în derulare.Alte amănunte despre întâlnirea cu primarii din Vrancea,  de vineri, 29 octombrie 2021 de  la CJ pe tema modului de derulare al PNI ”Anghel Saligny” au fost făcute publice într-o postare activată pe contul de facebook Catalin Toma.Citiți mai jos textul integral al postării amintite.  

Astăzi( n.r. vineri 29 octombrie 2021) am fost gazda unei întâlniri importante cu privire la Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, un program în baza căruia se vor derula mii de proiecte la nivel național. Vrancea va beneficia de fonduri importante pentru solicitările care vizează investițiile în drumuri, poduri, apă, canal etc.

Au fost prezenți la Focșani secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Neculai Tănase, și directorul general al MDLPA, Alexandru Soare. Aceștia au explicat că atât obiectivele noi, cât și cele aflate în derulare (prin PNDL 2) sunt eligibile la finanțare, iar la nivel de județ 57 de UAT-uri (din 74) sunt deja înscrise în platforma electronică a MDLPA.

Primarii prezenți la întâlnire au mai primit informații despre modul de derulare al PNI ”Anghel Saligny”, au cerut detalii cu privire la termenele în care trebuie să se încadreze cu solicitările, dar și despre perioada până la care se vor încheia actele adiționale pe proiectele aflate deja în derulare. 

Nu în ultimul rând, Gheorghiță Berbece, prefect al județului Vrancea, și Janina Lazăr, medic epidemiolog la DSP Vrancea, au transmis celor prezenți informații despre situația epidemiologică din județ și i-au rugat să se implice în comunități astfel încât să fie gestionată în mod corespunzător pandemia COVID-19. 

Text informații + foto:Catalin Toma


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.