Local

Instituția Prefectului Județul Vrancea: Azi să-i onorăm pe cei trecuți în neființă în Războiul de Independență prin clipe de adâncă reculegere

Ziarul de Vrancea
9 mai 2021 852 vizualizări

În fiecare an, la 9 mai sărbătorim Ziua Independenței de stat a României. Acum 144 de ani, Statul Român a renunțat la supunerea față de Imperiul Otoman prin adoptarea la 9 mai 1877 a Proclamației de Independență și promulgarea ei la 10 mai 1877 de către regele Carol I.

 A fost o libertate câștigată cu greu, pe câmpurile de luptă de la Rahova , Plevna sau Smârdan, lupte care  au rămas în istorie ca Războiul de Independență .

 De la 1877, Statul Român a fost în centrul multor evenimente istorice mari, participând pe rând la primul război mondial care a făcut posibilă Marea Unire de la Alba-Iulia de la  1 decembrie 1918, la cel de-al doilea război mondial, sau Revoluția de la  1898.

 Anii 90 și 2000 au venit cu o dorință ardentă de a ne reconfirma apartenența europeană, iar stăruința diplomaților și guvernanților  din această perioadă a făcut ca la 1 ianuarie 2007 România să devină stat membru al Uniunii Europene, motiv pentru care, ziua de 9 mai este sărbătorită de noi toți ca Ziua Europei, ziua  în care celebrăm  pacea și unitatea în Europa.

 Azi să-i onorăm pe cei trecuți în neființă în Războiul de Independență prin clipe de adâncă reculegere.

 Iar României de astăzi, stat suveran și independent, stat membru al Uniunii Europene și NATO și tuturor românilor și vrâncenilor le urez ,, La mulți ani!,, să se bucure de ziua ce o sărbătorim astăzi, prilej de a fi  mai buni unii cu alții, de a  ne repecta și  aprecia mai mult, de a  simți că facem parte din același popor și că avem un proiect comun de țară, indiferent de lucrurile care ne despart.

PREFECTUL JUDEȚULUI

Gheorghiță Berbece


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.