Local

În urma unor controale epidemiologice desfăşurate la Premium Porc SRL - Goleşti, ANSVSA a sesizat DNA

Ziarul de Vrancea
7 feb 2021 4303 vizualizări

Știrea a apărut vineri, 5 februarie 2021 într-un articol postat pe site-ul stiripesurse.ro care citează agenția de știri news.ro.

Lars Drescher, CEO Premium Porc Group, în legătură cu acuzațiile vehiculate în spațiul public cu referire la al doilea cel mai mare producător de carne de porc din România:„Am aflat cu stupoare de acuzațiile care ne sunt aduse și pe care le respingem cu vehemență”, a declarat la solicitarea Ziarului de Vrancea.

Conform stiripesurse.ro, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a sesizat DNA în legătură cu suspiciuni de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, de săvârşire de infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, precum şi de zădărnicire a combaterii bolilor, demersul fiind făcut în urma unor controale epidemiologice desfăşurate la Premium Porc SRL - Goleşti Jud. Vrancea, al doilea mare producător de carne de porc de pe piaţa locală. Instituţia cere atât cercetarea faptelor, cât şi identificarea celor implicaţi, inclusiv funcţionari publici, angaţi ai ANSVSA sau ai direcţiilor sanitare judeţene. Anterior, la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a fost depusă o sesizare privind „abuzuri şi ilegalităţi” comise la ferma de creştere a porcilor de la Goleşti. Sesizarea se referea la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat, conform news.ro.

ANSVSA a sesizat DNA la sfârşitul lunii ianuarie 2021 pentru a se face cercetări şi a fi identificate persoanele - inclusiv funcţionari publici angajaţi ai ANSVSA şi ai DSVSA judeţene - pentru care există bănuiala de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, precum şi împotriva intereselor financiare ale UE şi de zădărnicire a combaterii bolilor. 

Demersul Autorităţii este consecinţa unei adrese a direcţiei Generale privind Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor - Serviciul Monitorizare şi Notificare Boli din cadrul ANSVSA, potrivit căreia, în urma unei anchete epidemiologice la Premium Porc SRL - Goleşti Jud. Vrancea, au fost identificate aspecte care ar putea fi de natură infracţională.

Citiți textul integral al știrii publicate pe site-ul news.ro al agenției de știri cu același nume accesând titlul alăturat:Autoritatea Sanitară Veterinară a sesizat DNA în legătură cu al doilea mare producător de carne de porc de pe piaţa locală. Acuzaţiile - infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE şi zădărnicirea combaterii bolilor. Vizaţi, şi angajaţi ANSVSA

Ce spune reprezentatul Premium Porc Group în legătură cu acuzațiile vehiculate

La solicitarea Ziarului de Vrancea, Lars Drescher, CEO Premium Porc Group a precizat vineri, 5 februarie 2021, următoarele în legătură cu acuzațiile vehiculate în spațiul public cu referire la al doilea cel mai mare producător de carne de porc din România:

”Am aflat cu stupoare de acuzațiile care ne sunt aduse și pe care le respingem cu vehemență. Momentan, nu avem informații că am fi subiectul unor anchete derulate de Direcția Națională de Anticorupție sau Agenția Națională de Administrare Fiscală, în afară de cele menționate în presă.

Dar așa cum am făcut în toți cei 15 ani de activitate, ne exprimăm disponibilitatea de a colabora în mod deschis și transparent cu autoritățile pentru orice fel de detalii.

Suntem o companie care acționează exclusiv în baza legilor din România și a regulamentelor specifice industriei și nu avem nimic de ascuns.

Din păcate, ne confruntăm cu focare de pestă porcină africană în două dintre fermele noastre, care au debutat la începutul anului.

Pagubele aduse depășesc cu mult valoarea despăgubirilor de la stat, așa cum ar putea confirma orice specialist din domeniu sau fermier care a trecut prin această situație nefericită.

Nu avem absolut nimic de câștigat din aceste focare de pestă porcină, ci doar foarte multe de pierdut.

Suntem la dispoziția autorităților pentru orice informație.”

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.