În memoria asistentului medical vrâncean George Lăcustă, decedat de ziua lui, la vârsta de 45 de ani
George a fost una dintre acele persoane căreia îi căutai privirea în curtea blocului. Un om cald, deschis la suflet, pregătit mereu să facă o glumă sau să îți spună o vorbă bună. Nu puteai să te superi pe el pentru că avea atâta bunătate în suflet încât nu se supăra niciodată. Dar, el a ars mocnit. Lent și letal. După divorț, s-au rărit momentele pe care le petrecea cu puiul lui de om. Și asta a durut! A durut tare! Chiar dacă George nu o arăta!
Înainte de pandemie avea mai mult timp pentru el, ne mai vedeam pe la un grătar, avea timp să stea mai mult la glumițe în fața blocului din Trotuș 44-46. Mereu atent, mereu diplomat, venea cu o stică de vin bun și depănam amintiri dezmorțiți de licoarea bahică.
O dată cu pandemia timpul lui a fost dedicat salvării vieților celor din Secția de Terapie Intensivă. A fost un erou! Un erou căruia ar trebui să îi ridicăm fiecare dintre noi o statuie în inimile noastre. În tot mai rarele momente încare îl întâlneam, mă îmbărbăta și îmi dădea curaj: ”O să fie bine, Adiță! E greu acum, dar vom trece peste!” Mă întrebam de unde atâta optimism în ochii aceia obosiți, în mâinile acelea tremurânde și în acel corp schilodit de insuportabilele costume protectoare. A fost persoana care i-a stat la căpătâi regretatului scriitor Jan Pavel, decedat anul trecut de Covid. Gest nobil care sunt sigur că l-a făcut cu sute de oameni năpăstuiți de soartă care au pășit pe celălalt tărâm sau nu. E clar că lacunele sistemului medical românesc au generat stări de stres, de tensiune, de neînțelegeri ce și-au pus amprenta pe starea de sănătate a lui George. Să lupți din răsputeri cu moartea, aproape cu mâinile goale, să renunți la sănătatea ta pentru a mai salva încă o viață, să vezi că de multe ori pierzi bătălia, iar la final să auzi doar reproșuri, critici și îndoieli, te marchează! Cu siguranță că te marchează! Sigur l-a marcat și pe George! George care la vârsta de 42 de ani a avut primul declic – un accident ischemic minor care ar fi trebuit să ridice mai multe semne de întrebare.
Vocea lui puternică și un pic repezită, explozia de energie pozitivă, întreaga lui ființă plină de viață nu ar fi trădat niciodată sensibilitatea unui bărbat care suferea în tăcere și de multe ori singur. Singur, așa cum l-a găsit și eternitatea.
George s-a stins de ziua lui, parcă dormea pe o parte, într-un somn adânc din care nu se va mai trezi niciodată. De parcă vreun înger al Domnului, din neatenție, s-o fi rănit în Rai și a cerut imediat ca un om bun să-i oblojească rana. Și atunci a plecat dintre noi un prieten bun, un cadru medical profesionist, un om în adevăratul sens al cuvântului, un suflet curat ca florile de cais ce sparg coaja crenguțelor în primăvară.
O lacrimă și o lumânare la căpătâiul acestui român adevărat!
Adio, George! Adio, prieten bun!
Adrian Matei
P.S. Tocmai ce a venit și cauza morții de la IML - ”Infarct miocardic acut!”