Local

În atenția vrâncenilor: Cererile pentru eliberarea actelor civile vor putea fi depuse la orice serviciu de evidență sau primărie

Ionel Sclavone
29 aug 2022 4492 vizualizări

Vrâncenii care doresc să-și schimbe actele de identitate sau de stare civilă se vor putea adresa oricărui serviciu de evidență a persoanelor sau oricărei primării din țară. Acest lucru este posibil datorită unui act normativ care stabilește cadrul legal de funcționare pentru Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC).

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă va ușura obținerea actelor civile de către cei care au nevoie. Astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în localitățile de domiciliu ci vor putea apela la orice serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor sau primărie.

Regulile privind emiterea și conținutul actelor civile, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, au mai fost modificate în luna mai. La vremea respectivă s-a stabilit că plastifierea acestor documente va duce la anularea lor și că părinții nu mai pot pune copiilor câte prenume vor, ci doar trei.

Măsurile propuse în prezent vizează crearea cadrului legal necesar operaționalizării proiectului SIIEASC, care va avea „impact asupra soluționării cu celeritate a cererilor cetățenilor români și străini ale căror acte și fapte de stare civilă sunt înregistrate în România”.

Aceste prevederi vor fi valabile pentru toate cererile de înscriere a modificărilor intervenite în statutul civil sau cu privire la nume ori ca urmare a rectificării actelor de stare civilă, produse în străinătate, precum și cu privire la regimul matrimonial ales în fața autorităților străine ori de cererile de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă. Solicitările vor fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară.

În plus, pentru a facilita obținerea documentelor de stare civilă și reducerea timpului de emitere, autoritățile intenționează să stabilească competența de soluționare a cererilor în materie de stare civilă pentru serviciul public de evidență a persoanelor sau pentru primăria la care se va depune cererea. Măsura este benefică pentru cei care lucrează în alte localități sau județe decâte cele de domiciliu și care nu vor fi nevoiți să se deplaseze pentru a-și rezolva problemele cu documentele.

Modificările la emiterea actelor civile din luna mai

În luna mai, regulile privind emiterea și conținutul actelor civile, de naștere, căsătorie sau deces, au suferit o serie de alte schimbări importante.

S-a stabilit că plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces duce la anularea lor. Același efect îl are și modificarea sau completarea fără drept a actelor de stare civilă. Nulitatea documentelor poate fi constatată de ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul direcției de evidența populației ori de către ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.

În al doilea rând, părinților li s-a interzis să mai pună copiilor câte prenume vor. Astfel, la nașterea unui copil, la oficiul stării civile, părinții vor înregistra cel mult trei prenume copilului.

La solicitarea schimbării numelui nu se mai cer copii legalizate ale actelor de stare civilă, ci doar fotocopii. A fost eliminat unul dintre pașii procedurali la schimbarea numelui scris greșit de autorități în actele de stare civilă. Persoanele care cer schimbarea numelui din din acest motiv nu mai sunt nevoite să publice cererea în Monitorul oficial.

De asemenea, certificatul de naștere a unui copil va fi eliberat în termen de 30 de zile de la solicitarea părintelui, cu condiția ca declararea acestuia să nu intervină mai târziu de un an de la naștere. În cazul în care declararea nașterii se face după trecerea unui an, certificatul va fi eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii solicitării.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.