Local

În atenția vrâncenilor care s-au branșat la rețeaua electrică pe banii lor: Costurile cu lucrările de conectare vor fi rambursate de operatori în termen de cinci ani

Ionel Sclavone
26 iul 2022 3731 vizualizări

Vrâncenii care au suportat din propriile fonduri costurile cu lucrările de branșare la rețeaua de energie electrică și vor putea recupera banii în termen de cel mult cinci ani. Decizia vine în completarea unei măsuri adoptate în urmă cu doi ani conform căreia toți clienții casnici care doresc să se racordeze la rețeaua de energie electrică sau de gaze naturale o pot face gratuit.

Din cauza numărului foarte mare de solicitări și a bugetelor reduse ale operatorilor de distribuție s-a ajuns în situația în care timpul de așteptare al solicitanților este foarte lung. Drept urmare, în urmă cu câteva luni, autoritățile au decis ca cei ce suportă din propriul buzunar costurile cu branșarea la energia electrică să-și recupereze banii de la operatorul de distribuție. Actul normativ nu avea, însă un termen clar în care sumele urmează să fie rambursate.

Astfel că a fost nevoie de acest act normativ nou, care stabilește un termen clar pentru rambursarea contravalorii lucrărilor de proiectare şi execuţie a branşamentului, de cinci ani. În cazul în care clienții finali au suportat costurile din fonduri proprii, operatorii de distribuţie a curentului electric sunt obligați să ramburseze sumele pentru proiectare şi execuţie până la o valoare medie a unui branşament.

Iar pe lângă clienții casnici, de rambursare vor beneficia și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale și instituțiile publice.

„Recuperarea costurilor privind racordarea clienților casnici, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale și instituțiilor publice, inclusiv proiectarea, se realizează cu amortizare accelerată într-o perioadă de 5 ani, prin tarifele de distribuție, în conformitate cu reglementările ANRE”, se arată în legea adoptată.

Valorile medii la care trebuie să se raporteze operatorul de distribuție pentru rambursarea contravalorii lucrărilor de proiectare și execuție a unui branșament sunt stabilite de Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 23/2022 (vezi foto).

Pe de altă parte, în cazul clienţilor noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare a racordului/ branşamentului, va fi suportată integral de către aceştia. Iar activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare nu vor intra în patrimoniul operatorului de distribuţie, ci vor fi cedate doar spre exploatare acestuia.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.