Local

Modifcări Cod Rutier | Începând de astăzi, se aplică amenzi drastice pentru utilizarea telefonului mobil la volan

Ziarul de Vrancea
11 oct 2019 1778 vizualizări

Pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului sancțiunile vor fi, din luna octombrie, mai dure.  Înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi legale, poliţiştii rutieri vrânceni desfăşoară activităţi pentru a face cunoscute noile prevederi legale, adoptate la data de 12 august 2019.

Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), fără măsuri complementare.

Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Cu titlu de exemplu, intră sub incidența acestor sancțiuni, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu:

Noile reglementări urmează a intra în vigoare la data de 12 octombrie 2019.

Buletinul de presă nr. 297 din 11 octombrie 2019

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.