Aici pot fi amintiți cei aproximativ 10 arbori seculari care în aceste zile înfrunzesc cu rapiditate, ajutați de căldura și umezeala abundentă. Maiestuoși, tăcuți și protectori ai acestor locuri, iată care mai sunt  aceștia:

Cel mai vechi stejar al acestui oraș a fost cel din strada Măgura, dar de aproximativ 4 ani a dispărut. A fost îndepărtat deoarece se uscase în proporție covârșitoare și amenința circulația pe această arteră foarte tranzitată în ultima perioadă, de când interesele comerciale ale focșănenilor s-au îndreptat către centura ocolitoare a orașului.

A mai fost un specimen pe strada Maior Șonțu, aproape de strada Cuza Vodă, dar acesta a dispărut imediat dupa Revoluția din 1989.Vârsta lor era estimată la jumătate de mileniu, dar nemaiexistând în prezent, este greu să calculăm dacă această cifră era reală sau nu.Pentru că în legătură cu vârsta acestor arbori s-a exagerat puțin.

Astfel, aproape lipit de palatul Prefecturii vechi, azi sediul unei filiale a Universității „Al. Ioan Cuza” Iași se înalță un frumos stejar despre care se crede că a ajuns la vârsta de 250 de ani. Fals! Din mărturiile foto ale orașului vechi, puse la dispoziție de colecționarii consacrați ai orașului putem observa că în anul 1920, când tocmai s-a receptionat acest Palat minunat pentru sediul Prefecturii județene, arborele era un puiet în coltul din dreapta al superbei imagini prezentată alăturat. Douăzeci de ani mai târziu micul stejar abia dacă ajunsese la înălțimea de 4 -5 metri. Tocmai în anul 1970 a căpătat o vigoare impresionantă, deci la jumătate de secol de la plantare.În prezent stejarul este colosal!A depășit cu mult marginile acoperișului Palatului și și- a întins ramurile până la jumătatea actualului Bulevard al Republicii și piațeta cu bustul lui Ion Mincu în centru. Cu toată mărimea lui impresionantă, vârsta sa nu depășește 110-120 de ani.

Mergând în direcția sud nu putem rata pe traseul străzii Bucegi, aproape de intersecția cu strada Doctor Telemac două monumente ale naturii!Cei doi stejari care au devenit un reper al perimetrului, un indicator pe hărți și pe traseele autobuzelor locale. Punctul „Doi stejari” este cunoscut  de toată lumea din Focșani, poate cu exceptia nou –născuților. Aici găsim doi arbori monumentali, mult mai mari decât cel de lângă Prefectura veche.Vârsta acestora este estimată la 450 de ani, dar e puțin probabil să fie chiar așa. Mai degrabă jumătate din aceasta cifră ar fi mai aproape de adevăr. Nu există mărturii foto ale acestei zone, ca să le putem confrunta cu prezentul.

Există doar cea mai veche hartă a orașului Focșani, partea muntenească, întocmită în anul 1848 după toate rigorile cartografice ale timpului, de către inginerul Gheorghe Scipioni.Pe această planșă putem observa că din zona bisericii Donie spre actuala stradă Bucegi, dar nu numai, în urmă cu aproape două sute de ani, exista o adevărată pădure, proprietate chiar a respectivei biserici. Se pare că din acest pâlc de pădure s-au păstrat cei doi arbori maiestuoși și pentru noi, cei de azi, este un noroc formidabil că niciunui focșănean din vechime nu i-a venit ideea să-i pună pe foc și pe aceștia. Astfel orașul nostru actual a moștenit doi martori ai trecutului, dar și două monumente ale naturii care au un farmec aparte tocmai pentru că umbresc, împreună, de atât timp,  acest spațiu al urbei noastre.Ca o laudă adusă înaintașilor care ni i-au păstrat intacți, în loc să-i doboare la pământ, poate fi amintit că, în urmă cu un secol, ei se aflau localizați pe una din proprietățile particulare ale zonei, în punctul unde exista o intersecție.Între o stradă, numită Biserica Donie, azi dispărută și strada  Dimitrie Sturza, fosta Mărculești, care azi coincide cu strada Bucegi. 

 

Rămânând tot în această zonă mai putem găsi pe strada Trotuș, aproape de casa profesorului Sergiu Arfire,  într-o curte modestă, un alt exemplar de stejar gigantic. E curios că acesta nu a fost recenzat în nicio evidență cunoscută, dar poate nu va fi uitat cu totul de către autorități în viitorul apropiat.În urmă cu un secol, el se afla în perimetrul proprietății de la nr 20, pe atunci numită strada Lt. Ene Negoiță, fostă Călărașilor.Stăpânul acestui stejar era un anume Costică Enache și nimeni nu l-ar fi împiedicat să taie acest exemplar formidabil de stejar. Dar nu a făcut acest lucru și în prezent se pot bucura de umbra lui, toți cei care trec pe respectiva arteră de circulație.  Tot așa se poate vedea  și pe strada Timiș, unde, de asemenea există un arbore maiestuos. Pe această  stradă care în trecut s-a chemat str Gregoriană ( de la numeroșii armeni din trecut aflați în zonă a căror religie este denumită gregoriană), stejarul respectiv se afla, ca și acum, la nr. 13, dar pe atunci îl  stăpânea un anume Sima Filip.

Tot așa și pe strada Alexandru Golescu ce i s-a zis în trecut strada Duiliu Zamfirescu, dar și strada Spitalul judetean, la nr. poștal 14, există un exemplar superb!În vârstă de, poate, două sute de ani! În curtea ce a aparținut, în urmă cu un secol, familiei lui Ioan Negru.

Se mai poate aminti de ulmul remarcabil din strada Simion Bărnuțiu.Care este declarat cu tăbliță și alte indicative, „monument protejat”.Dar și de stejarul din curtea casei Zaharia (de fapt casa Tomulescu ).Ce a intrat în proprietatea cunoscutei familii Simiz.

Se mai știe și de un platan  pe fundătura Cuza Vodă și de un tei în curtea fostului Palat ruinat al Copiilor. Din păcate ultimul a dispărut definitiv din peisajul urban și natural al orașului nostru, fiind făcut lemne de foc în urmă cu doi- trei ani.

Și în fine cel mai mare arbore din această categorie este stejarul din curtea Școlii „Duiliu Zamfirescu”, fosta Scoala nr 10 . Acesta pare a fi cel mai bătrân copac autohton, cu o vârstă atribuită destul de mare, spre 400 de ani deși, dacă luăm în calcul vârsta stejarului de lângă Prefectura veche, nici acesta de pe str Tinereții nu ar trebui să depășească 250 de ani. Oricum este stejarul care privește cum s-a schimbat orașul nostru încă de pe vremea fanarioților. A văzut cum s-a ridicat la finele secolului al XIX lea, sediul Diviziei a VI a, azi „Centrul Militar Zonal” Vrancea sau Comisariatul. La acest arbore s- au uitat marii noștri focșăneni scriitorul Duiliu Zamfirescu și unchiul său marele arhitect Ion Mincu.Tot el a urmărit tăcut cum vechiul oraș și casa lui Duiliu Zamfirescu sunt făcute praf  dar și cum lângă el a crescut modernul sediu al Școlii Generale nr 10, în anul 1964 și un întreg cartier de blocuri ale oamenilor muncii. Niciun salariat care și–a desfășurat activitatea la construirea edificiilor de lângă el, nu l-a lovit cu vreun utilaj( excavator sau macara).Și niciun șef de șantier nu l-a transformat în material arzător,  semn că, fie generațiile vechi erau ceva mai atente cu natura, fie   copacul este apărat de cine știe ce forțe supranaturale. Cu certitudine acesta ar fi  cam cel mai  vechi arbore secular din Focșani.Care în trecut avea pe teritoriul său sute de asemenea specimene.

În prezent, cele până la 10 exemplare de asemenea monumente ale naturii, câte mai există la noi, la Focșani, ar trebui, putin spus, protejate!Ar trebui să se afle permanent  pe agenda fiecărei administrații locale, de azi și de mâine.Ca să nu ne trezim într- o zi că vor dispărea și aceștia! 

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea