Local

Foto | Plutonier adjutant șef Florin Matei declarat pompierul lunii ianuarie 2021 al ISU Vrancea

Ziarul de Vrancea
23 mar 2021 1003 vizualizări

În orice situație de urgență, salvarea vieții este primordială, iar ”Pompierul lunii ianuarie 2021”, plutonier adjutant șef Matei Florin,  s-a pregătit continuu pentru a putea îndeplini cu succes misiunile la  care intervine. Având în vedere diversitatea acțiunilor gestionate de salvatori, încă din anul 2006, de când a intrat în rândurile pompierilor militari, subofițerul a acordat o importanță deosebită pregătirii profesionale. Astfel, s-a preocupat permanent să-și dezvolte cunoștințele, participând la mai multe cursuri. Din dorința de a fi cât mai bine pregătit în diverse specialități a urmat: Cursul de pregătire în acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare și alte operațiuni de salvare, Cursul de carieră în specializarea căutare -salvare, Cursul de descarcerare la  autovehicule electrice și Cursul de conducere ambarcațiuni.

Cunoștințele acumulate asociate deosebitelor calități personale care-l caracterizează pe plutonierul adjutant șef Matei Florin, cum ar fi responsabilitatea, perseverența, curajul și devotamentul, l-au desemnat potrivit pentru ocuparea funcției de comandant de echipaj și conducător autospeciale la Secția de Pompieri Adjud. În această calitate, în data de 03 ianuarie 2021, plutonierul adjutant șef Matei Florin, a dovedit operativitate, precizie și gândire tactică, în coordonarea acțiunilor echipajului de descarcerare la un accident rutier produs pe raza localității Urecheștii, județul Bacău. În urma impactului dintre două autoturisme, au rezultat trei victime dintre care una rămasă încarcerată. Pentru gestionarea situației de urgență la fața locului au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, care au intervenit cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială de intervenție.  Echipajul de descarcerare, coordonat de plutonierul adjutant Matei Florin, a acționat rapid, și a reușit să extragă, prin îndepărtarea portierei din partea stângă, șoferul rămas blocat în autoturism, care prezenta multiple traumatisme  la membrele inferioare și torace. Pacientul a fost preluat de un echipaj al serviciului de ambulanță și transportat la spital. Ulterior, plutonierul adjutant șef Matei Florin a acordat ajutor echipajului SMURD, la preluarea unei persoane de sex feminin, aflată în partea dreaptă a șoferului, care acuza dureri la membrele inferioare. Misiunea a fost îndeplinită cu maxim profesionalism.

Cu toate că este conștient că meseria de pompier este una grea și riscantă, ”Pompierul lunii ianuarie 2021”, plutonier adjutant șef Matei Florin, declară cu mâna pe inimă că este singura meseria care l-a împlinit ca om.  ”Sunt dedicat în totalitate profesiei pe care am ales-o. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l trăiești atunci când salvezi o viață. Acesta a fost scopul pregătirii mele. Sunt pe deplin mulțumit că am reușit să dăruiesc și altora din cunoștințele și experiența mea. Cooperez foarte bine cu colegii mai tineri și mă bucur când îi văd dornici să învețe. Chiar dacă de multe ori am pășit dincolo de limite pentru a înfrunta pericolul, am răspuns provocărilor și m-am adaptat situației. Le-am explicat și colegilor că, nu întotdeauna ceea ce facem se învață la cursuri, însă, dorința de ați face bine treaba trebuie să primeze. Îmi amintesc o intervenție din iunie 2018, când un cioban cu oile sale, a rămas surprins între ape pe o fâșie de pământ. Ca să le salvăm, am cărat în brațe zeci de oi, în timp ce ploua cu găleata. O altă intervenție de viață și de moarte, am avut-o la sfârșitul anului trecut, pe ambulanța SMURD. Am fost trimiși la Coțofănești, județul Bacău, să salvăm un bărbat rănit în urma unui accident rutier. Când am ajuns acolo bărbatul avea membrul superior stâng amputat din umăr și pierdea mult sânge. Am făcut tot ce ne-a stat în putință și am reușit, pe cât posibil, să oprim sângerarea. L-am predat unui echipaj de la serviciul de ambulanță, venit în sprijin, care l-a transportat la spital. Ar mai fi multe exemple de dat, dar noi, pompierii, suntem obișnuiți să ținem în suflet aceste  întâmplări și să ne alimentăm cu ele atunci când ne este greu. Îmi place să cred că pompierii sunt oamenii faptelor bune, iar bunătatea este primul pas în tot ceea ce facem.”

Suntem bucuroși să oferim distincția ”Pompierul lunii ianuarie 2021” plutonierului adjutant șef Matei Florin, un om bun dar mai înainte de toate, un bun pompier. Felicitări camarade! 

Informații și fotografii transmise de Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.