FOTO | „Mafioții” de la Focșani în vremea lui Ceaușescu
În plină Epocă ceaușistă -sau „de Aur”, cum i s-a mai spus- se vorbea doar despre cât de corect era omul orânduirii socialiste multilateral dezvoltate, cât era de cinstit, cât era de muncitor, cu cât de puțin se mulțumea el. Alimentele la care avea dreptul lună de lună erau stabilite în rații, din ce în ce mai mici, pe cartelă, dar se procurau și așa cu greutate, la achiziția unui autoturism se aștepta mulți ani, iar butelia necesară familiei și încărcarea ei erau un adevărat chin.
Însă locuința pe care o primeai după ce te angajai în câmpul muncii mai liniștea puțin spiritele tot mai nemulțumite de respectivul regim, locul de muncă asigurat te mulțumea cât de cât, serviciile medicale, excursiile prin ONT, ordinea publică, sistemul de învățământ, poate, te satisfăceau și acestea, dar în linii generale traiul populației era unul mediocru.
Cu unele excepții, bineînteles, anume preferații regimului sau nomenclaturiștii, susținătorii regimului (milițienii și securiștii) și cei care prin diferite mijloace ilegale își procurau cele necesare unui trai mai îmbelșugat decât restul populației. În schimb, ultimii trăiau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Deoarece atunci când erau prinși deveneau subiect fierbinte de anchetă și de presă, primeau condamnări cumplite dintre care nu lipsea pedeapsa capitală. De cele mai multe ori, aceasta era schimbată cu una pe ani mulți de închisoare, dar gândul că te așteaptă execuția, chiar dacă ulterior era comutată, strivea și cele mai puternice firi. Așa se jucau pe atunci cu oamenii milițienii și securiștii. Și ocazia ca să intri în „ghearele” lor nu era foarte, foarte greu de „prins”. Orice sumă nejustificată din averea personală devenea probă grea în rechizitoriu, iar la delapidări de peste 1.000.000 de lei (valoarea a 10 autoturisme Dacia) te puteai gândi deja la cum vei fi executat și cum îți va fi prezentată fapta în ziarele timpului.
Persoane din Focșani care să fi fost condamnate la moarte pentru furt din avutul obștesc nu au fost depistate. Deoarece ori nu au furat destul, ori suma delapidată a fost nițel măsluită, ca să nu atingă pragul de 1 milion de lei. În schimb, destul de mulți focșăneni s-au dedulcit la valori ceva mai mici, dar care totuși nu i-au scăpat de anchete cumplite, de ani multi irosiți prin procese și săli de tribunal, iar unii au făcut și un pic de pușcărie. Iată două mărunte cazuri, dar sugestive, pentru modul de operare al acelor timpuri. Primul s-a desfășurat în contextul existenței legii „ilicitului” nr 18/1968 adoptată de Marea Adunare Națională. Care proclama că veniturile obţinute trebuie să fie în concordanţă cu munca depusă, cu rezultatele efective ale activităţii fiecăruia în producţie, iar avutul personal trebuie să fie dobîndit din venituri cinstite.
Astfel, un locuitor domiciliat pe str. Marea Revoluție, azi Mărășesti, la începutul anilor '70, a fost reclamat la Serviciul de Miliție Focșani că, deși era un simplu lucrător la Fabrica de lapte, iar soția sa avea locul de muncă la Confecția, și-au cumpărat în scurt timp o mașină marca Fiat 1500. Și și-au construit o casă de 50.000 de lei. Aceasta în condițiile în care, susține „binevoitorul” care a reclamat, la salariile lor de 1200 lei pe lună, în dreptul bărbatului și 900 lei pe lună de lei, venitul soției, la care se adaugă și întreținerea a doi copii, nu-și puteau permite, în viziunea reclamantului, astfel de extravaganțe. Din aceste motive și altele, a început sarabanda în justiție. În primul rând, s-a dispus aplicarea de îndată a sechestrului asigurator pe bunurile deținute de pârâți. S-a întocmit inventarul tuturor bunurilor deținute de aceștia și s-au adus la cunoștința învinuitului acuzațiile respective. Acesta a încercat să justifice toate aceste cheltuieli susținând că locuința a făcut-o vânzând o casă de la țară, iar dintr-o grădină de 4000 de mp pe care o poseda, obținea cele necesare familiei, astfel că unele cheltuieli ale soților erau mult diminuate. Așa încât au putut să economisească pentru a-și cumpăra luxosul Fiat 1500. Mai aveau în curte păsari, creșteau în fiecare an porci, pe care-i vindeau pe bani frumoși și alte asemenea justificări, caraghioase azi, dar care atunci puteau face diferența între libertate și pușcărie. Sunt solicitate adeverințe cu salariile celor doi soți de la unitățile unde activau. Sunt interogați martori, de unde a mai rezultat că învinuiții posedau și mobilă scumpă, aspirator, cuvertură chinezească, o haină de piele confecționată recent, iar despre casă se menționa că a fost începută de vreo zece ani, la ea participând toate neamurile lor, astfel încât manopera nu a fost tocmai scumpă. Învinuiții au dat în continuare declarații amănunțite despre cum au cumpărat toate bunurile din casă, încercând să-și amintească și să le justifice proveniența lor, pe o perioadă întinsă de timp, adică cu zece ani în urmă. S-a mai intocmit și un inventar amănunțit, iar dosarul a continuat cu mii de alte file, zeci de expertize și alte proceduri juridice. Așa încât nici nu mai contează dacă sentințele pronunțate în diferitele stadii ale procesului i-au avantajat sau nu. Sigur este că în urma acestui demers juridic a rămas o familie devastată, ce știa pe dinafară toate prețurile practicate pe piața românească de atunci, inclusiv la prăjituri și bomboane, iar în plus nu mai avea încredere în nimeni de pe acest pământ, fie el apropiat, rudă sau vecin.
În anii 1980 un alt caz „celebru” a zguduit liniștea din orășelul nostru. Un angajat al Oficiului Județean de turism, ulterior al Direcției Muncii Vrancea a atras atenția organelor de miliție. Acestea, folosind diverse canale de informare, au ajuns la concluzia că în locuința proprietate personală a acestuia se află, procurate în mod vădit ilegal, o mulțime de obiecte de valoare. Așa că au demarat o amplă percheziție, iar rezultatul acestei acțiuni se poate observa în materialele fotografice alăturate.
Acestea au fost două cazuri izolate din Focșani, în acele vremuri ceaușiste de tristă amintire. Dar sunt spețe interesante. Deoarece, astfel putem observa care era modul de acțiune al „mafiei” locale și cât de bine se mobilizau „organele ”atunci când trebuiau să-i prindă pe acești „mafioți”.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
