Local

Foto | Discreta mănăstire a Coteștilor și tainele ei

Florin Marian Dîrdală
7 ian 2024 2322 vizualizări

Foarte aproape de DN2-E 85, adică la aproximativ 8 km de la noul giratoriu, amenajat cu mare greutate de autorități, se mai poate descoperi, mergând în direcția comunei Cotești, un  punct de atracție al județului nostru. Este vorba de mănăstirea cu același nume de la fondarea căreia sursele on line și izvoarele istorice  pomenesc ca s-au împlinit puțin peste trei secole.

 

 

 

 

Adică există indicii că în anul 1720 ar fi fost construită de către episcopul Ștefan al II-lea al Buzăului și înzestrată cu odoare și pământuri de către domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat. La acestea s-au mai adăugat și daniile altor creștini din regiune, așezământul ajungând la o înflorire deosebită asta, probabil, până la Legea secularizării averilor mănăstirești din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Atunci se pare că ar fi viețuit aici aproximativ 80 de maici. După anul 1863 firul mijloacelor de existență a lăcașului s-a subțiat până la zero, dar oamenii cu credință în cele sfinte nu au lăsat-o să se piardă. Așadar, din numeroasele documente de arhivă care s-au păstrat la Arhivele Naționale aflăm aspecte nu foarte cunoscute de majoritatea celor interesati de soarta mănăstirilor și schiturilor vrâncenești.

Si parcurgându-le găsim fapte din trecut, mai mult sau mai puțin interesante, după cum urmează:

În anul 1911 o anume Maria Zosescu, căsatorită Bontiș, din Focșani a lăsat, prin testament, acestui lăcaș, o suprafață de 6 hectare vie, iar acest lucru a fost întărit în 10 iulie 1951 prin proces verbal al Consiliului economic al mănăstirii Cotești.

Prin acesta se consfințea, chiar și în acei ani de comunism, că mănăstirea intra total în drepturile conferite prin testamentul din 1911. Iată cum si-a formulat dorința autoarea acestuia:"Subsemnata Maria Zosescu  fiind suferindă încă de multă vreme și simțindu-mă atinsă de o boala care-mi pune viața în pericol, am hotărât, în deplinătatea și limpezimea minții mele, cu cugetul liniștit și nesilită de nimeni, ca după moarte, averea mea să se stapâneasca de Mănăstirea Cotești."  Și a încheiat muribunda astfel : "Aceasta este ultima mea voință în ceea ce privește averea proprie și rog pe toți a-mi respecta ultima dorință și a nu aduce nici o atingere ultimelor mele gânduri."

Dar asta nu era nimic, pentru că în urmă cu  8 decenii chiar Statul român, prin  Decretul Lege 3388/1942 modificat prin Legea 851/1942 publicată în Monitorul Oficial nr 23/1943 pagina 736 și prin tabloul anexat la lege, a decis să ofere acestei mănăstiri o suprafață de 60 hectare de pădure, de pe care să exploateze, în condițiile Codului silvic, tot materialul lemnos necesar numeroaselor sale trebuințe. Dar mai înainte fusese organizată în preajma mănăstirii Cotești, în pădurea ce i-a fost atribuită prin Decret mai târziu, o tabără de străjere. Dupa cum știți, Straja țării a fost ideea bizara a regelui Carol al II lea care a vrut sa strângă tinerii și tinerele patriei într-o formațiune care să ofere vitalitate țării, dar de fapt și în realitate i-a determinat pe aceștia să-i sprijine ambițiile și cultul personalității. Uniforma acestora era ochioasă și sclipitoare și cu siguranță băieții si fetele care o îmbrăcau nu mai puteau de bucurie și mândrie.

Aducea, într-o oarecare măsură, cu veșmintele foștilor pionieri și șoimi ai patriei, dar ținutele erau diferite, destul de mult, unele de altele. Majestatea sa era nimeni altul decât " Marele străjer " și în cei câțiva ani cât a funcționat Straja Țării, monarhul s- a mândrit tare că avea și el ce exista în Germania nazistă sau Italia fascistă, adică tineri pregătiți de orice sacrificiu pentru liderul suprem. La Mănăstirea Cotești, însă, străjerele nu-și băteau capul cu aceste deliruri dictatoriale și cu siguranță, când împlineau vârsta iesirii din straja țării, cele mai multe intrau în rândul călugărițelor, mai ales că fuseseră minuțios pregătite și din timp cu reguli aspre de viață. Și dacă nu fusese să fie devotate suveranului țării, cu siguranță că li se împlinise destinul, prin a deveni miresele mântuitorului nostru Isus Hristos, după cum se consideră în sânul Bisericii ortodoxe.

Revenind la zestrea funciară a mănăstirii Cotești, aceasta s-a mai completat în 1954, pe baza Ordinului nr 6800 al Directiei silvice Bârlad, cu o altă pădure în zona Lacul Mare-Odobasca. Insă pe lângă pădure, mănăstirea mai obținuse, în trecut și suficient arabil.Aproape 50 de ha, teren situat în comuna Slobozia Ciorăști, satul Jiliștea, rămas din exproprierea moșiei lui Constantin Vrânceanu. Un alt teren l-a obtinut mănăstirea în anul 1945 de la Primăria Focșani printr-un schimb avantajos. A lăsat respectivei Primării de oraș 4 ha în nordul localității, dinspre pădurea Petrești și a primit altul de 4 ha, de aceeași valoare și întindere, situat între islazul comunei Câmpineanca și râul Milcov. Acestea au fost cele mai importante bunuri pe care le-a stăpânit mănăstirea și cu ajutorul cărora au supraviețuit măicuțele de aici până la sinistrul decret 410/1959 de desființare a tuturor acestor asezăminte și de confiscare a tuturor obiectelor și pământurilor posedate. După ce aceste vremuri cumplite au dispărut, a apărut, firesc, situația ca aceste bunuri să se întoarcă la proprietarul de drept. Numai că la noi în țară treburile, în acest sens, s-au desfășurat ceva mai original. Au beneficiat la acest capitol reparatoriu, uneori, urmașii, mai mult sau mai puțin îndreptățiti ai foștilor boieri, alteori  procuratorii isteți ai tranziției postdecembriste și de cele mai multe ori cumpărătorii de așa zisă bună credință. Așa că e puțin probabil să mai fi rămas ceva și mănăstirii, din toate pământurile pe care le-a stăpânit în trecut. Oricum, acest lucru este cunoscut de alte instituții și dacă acestea știu că aici s-a petrecut ceva în neregulă ar fi bine să remedieze ceea se mai poate remedia. Nu pentru că ar fi  păcat, ci pentru că e ilegal ca cineva să fie proprietar azi, unde a fost stăpân, în trecut, altcineva. Pentru mai multe informații și mai interesante se poate accesa titlul următor:  

BISERICA ”SFÂNTA TREIME” A MÂNĂSTIRII COTEŞTI

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.