Local

Foto | Polițiștii de la BPA din IPJ Vrancea au avut recent acțiuni în  localitățile Odobești, Vîrteșcoiu, Milcovu și Dumitrești

Ziarul de Vrancea
7 iun 2022 777 vizualizări

Amănunte publice despre aceste acțiuni ne-au fost transmise prin intermediul buletinului de presă 151 din 6 iunie 2022 editat de compartimentul relații publice al IPJ Vrancea.

În perioada 26 mai-04 iunie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat activități în  localitățile Odobești, Vîrteșcoiu, Milcovu și Dumitrești, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale reglementate și sancționate de cadrul legislativ în vigoare privind protecția animalelor.

Activitățile au avut loc și în contextul unor campanii de sterilizare gratuită a animalelor de companie (câini și pisici) inițiate de Primăriilor comunelor Milcovul și Dumitrești, cu sprijinul unei asociații de profil.

Au fost desfășurate activități de informare a cetățenilor fiind prezentat cadrul legislativ și atribuțiile Biroului pentru Protecția Animalelor.

De asemenea, polițiștii de la protecția animalelor au efectuat verificări cu privire la respectarea obligațiilor legale de către deținătorii/ proprietarii de câini din rasele considerate periculoase.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 60 de locații și instruiți peste 40 deținători de câini din rasele periculoase, totodată fiind aplicate, pentru încălcări ale cadrului legislativ din domeniu, 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.200 lei.

Pe parcursul activităților, la data de 30 mai a.c., în urma unei postări pe o rețea de socializare, polițiștii de la protecția animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor (rănirea unui câine), faptă prevăzută de art. 25, alin. 2, lit. d din Legea 205/2004 Republicată.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Câmpineanca, bănuit de săvârșirea infracțiunii, în cauză fiind întocmit dosar penal.

IMPORTANT!

Facem precizarea că sterilizarea exemplarelor canine din rasa comună este o obligație legală a proprietarilor acestor animalele prevăzută în art. 132 din OUG 155 din 21.11.2001 privind aprobarea programului de gestionare  a câinilor fără stăpân.

Articolul menționat prevede faptul că ” este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, exceptie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei conform art. 14, alin. 1, lit. b din OUG 155 din 21.11.2001.

Acest act medical veterinar poate duce la reducerea fenomenului de abandon al acestor animale, precum și diminuarea numărului animalelor fără stăpân aflate pe raza localităților județului.

Reamintim cu această ocazie o serie de obligații ce le revin persoanelor ce dețin astfel de animale :

Deținătorii sunt obligați:

-să sterilizeze și microcipeze câinii;

-să ofere un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, îngrijire și atenție, dar și asistență medicală.

Deținătorilor le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi asupra animalelor!

 Prin rele tratamente se înțelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile precum și neasigurarea condițiilor prevăzute mai sus.

 Prin cruzime față de animale se înțelege:

-omorârea animalelor, cu intenție;

-maltratarea și schingiuirea animalelor;

-practicarea tirului pe animale domestice sau captive;

-organizarea de lupte între animale sau cu animale;

-folosirea de animale pentru expoziții,spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri;

-administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului;

-folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;

-abandonarea și/sau alungarea unui animal care depinde de îngrijirea omului;

-despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum 8 săptămâni;

-intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului (codotomie, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților);

-capturarea animalelor prin alte metode (laț, capcană) decât cele prevăzute de lege;

-provocarea de suferințe fizice sau psihice prin orice mijloace;

-folosirea armelor cu tranchilizant în alte situații decât imobilizarea animalelor.

ATENȚIE!    NERESPECTAREA CELOR PREZENTATE POATE ATRAGE RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ SAU PENALĂ

La nivelul I.P.J. Vrancea, Biroul pentru Protecția Animalelor are ca obiect de activitate verificarea respectării prevederilor Legii 205/2004 Republicată privind protecția animalelor, precum și OUG 55/2002 Republicată privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, dar și OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

În cazul unei sesizări, procedura legală este aceeași ca și în celelalte situații:â

-  prin plângere formulată în scris sau verbal,

- direct ori telefonic, la sediul unităților de poliție,

- sesizare din oficiu,

- apel telefonic prin SNUAU 112.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.