Local

Fosta şefă a serviciului de salubritate din Panciu și-a recunoscut vinovăția în dosarul în care a fost arestat primarul orașului

Ziarul de Vrancea
5 aug 2020 7228 vizualizări
Ana Maria Tacu, fostul director al firmei DUSPI Serv, societatea care se ocupă de salubrizarea oraşului Panciu. Acum, ea lucrează la un Grup de Acțiune Locală(GAL) din Vrancea.. Foto:facebook
Ana Maria Tacu, fostul director al firmei DUSPI Serv, societatea care se ocupă de salubrizarea oraşului Panciu. Acum, ea lucrează la un Grup de Acțiune Locală(GAL) din Vrancea.. Foto:facebook

Ana Maria Tacu, fost director al firmei DUSPI Serv, societatea care se ocupă de salubrizarea oraşului Panciu, fusese reţinută pe 16 martie 2020 în dosarul în care a fost arestat pe 13 martie 2020 şi primarul oraşului, Iulian Nica. 

Ana Maria Tacu a condus până în ianuarie 2020 S.C. DUSPI Serv Panciu, firma care se ocupă de salubritatea oraşului. După plecarea de la firma de salubritate a orașului Panciu, Ana Maria Tacu s-a angajat la un Grup de Acțiune Locală(GAL) din Vrancea. Ana Maria Tacu este soția directorului Spitalului din Panciu, Silviu Tacu, cel care i-a luat locul în 2017 lui Nicolae Mărăscu, fostul ocupant al postului.

Pe 17 martie 2020, după ce fusese reținută pentru 24 de ore, procurorii au pus-o pe Ana Maria Tacu - fost administrator al societății DUSPI Serv SRL, din subordinea Primăriei Panciu - sub control judiciar pentru 60 de zile. La acea dată, judecătorii dispuneau și faptul că Ana Maria Tacu nu avea voie să ia legătura cu nici unul dintre martorii sau inculpații în dosarul în care este anchetată. Ancheta în cazul său vizează fapte de abuz în serviciu, delapidare și fals intelectual în dosarul în care primarul Iulian Nica a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit precizărilor anchetatorilor de atunci, fostul administrator a permis unor salariați ai DUSPI Serv să lucreze în gospodăria primarului Iulian Nica, în vreme ce îi ponta ca prezenți la serviciu. Astfel, în vreme ce munceau în folosul personal al primarului, angajații încasau salariul de la societatea patronată de Consiliul Local.

Între timp, fosta şefă a serviciului de salubritate din Panciu și-a recunoscut vinovăția, iar pe 23 iulie 2020 magistrații Judecătoriei Panciu au dispus următoarea soluție în acest caz:

”Ora estimata: 8:30

Complet: Completul C2

Tip solutie: Condamnare cu acord de recunoaştere

Solutia pe scurt: În baza art.485 alin.1 lit.a C.pr.pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu şi inculpata TACU ANA-MARIA, în cauza penală 231/P/2020. Condamnă pe inculpata TACU ANA-MARIA la -1 an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 295 al. 1 C. pen. -1 an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art. 297 alin 1 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen. -8 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.l C. pen. cu aplicarea art. 35 alin.1C. pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. se contopesc pedepsele de mai sus şi se aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca inculpata TACU ANA-MARIA să execute în total pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 91 C.pen., urmează ca executarea pedepsei de 2 ani închisoare să fie suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni prevăzut de art. 92 C. pen. În baza art. 67 alin.2 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.l lit. a,b,k C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de de 2 ani. In baza art. 65 alin.l C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.l lit. a,b,k C.pen. Conform prev. art. 93 alin.l C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Tacu Ana-Maria va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlarea mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b C.pen., obligă inculpata să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform art. 93 alin.3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioada de 60 zile, la Primăria Panciu, jud. Vrancea. In baza art.274 alin.1 C.pr.pen.. , obligă inculpata la plata sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli judiciare către stat( 500 lei în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror si inculpat. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23 iulie 2020.

Document: Hotarâre  68/2020  23.07.2020”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.