Local

Femeie din Adjud, tâlhărită de doi tineri în propria locuință, sub amenințarea cuțitului. Principalii suspecți au fost arestați preventiv

Ziarul de Vrancea
27 apr 2020 4815 vizualizări

Doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 16 ani, ambii din municipiul Adjud, sunt bănuiți că au intrat în locuința unei femei în vârstă de 50 de ani, pe care au amenințat-o cu un cuțit, după care i-au sustras bijuteriile pe care le purta în acel moment, precum și restul aurului din casă. Cei doi au fost arestați preventiv, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere, respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că încă un minor în vârstă de 14 ani ar fi participat la comiterea faptei, acesta urmând să fie expertizat pentru stabilirea discernământului.

 La data de 20.03.2020, ora 19.28, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că în jurul orei 19.15, doi tineri au intrat în locuința unei vecine, au amenințat-o cu un cuțit și i-au sustras bijuteriile pe care le purta în acel moment, precum și restul aurului din casă.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că în seara zilei de 20.03.2020, ora 19.15, femeia, în vârstă de 50 de ani, se afla în casă împreună cu mama ei, în vârstă de 83 de ani, iar la un moment dat în locuință au pătruns doi tineri. Astfel, unul dintre aceștia, sub amenințarea unui cuțit i-a luat bijuteriile din aur de la urechi și de la mâini, cerându-i apoi și restul bijuteriilor pe care le avea în casă.

În urma cercetărilor efectuate, la data de 24.04.2020 polițiștii din cadrul Poliției Mun. Adjud au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Adjud, în urma cărora a fost probată activitatea infracțională a doi suspecți în cauză, în vârstă de 17, respectiv 16 ani, ambii din municipiul Adjud.

Față de cei doi s-a luat măsura reținerii, începând cu data de 24.04.2020, iar la data de 25.04.2020 Judecătoria Adjud a emis mandatele de arestare preventivă prin care se dispune arestarea preventivă a acestora. Tânărul în vârstă de 17 ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere iar cel în vârstă de 16 ani pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Totodată, din investigațiile efectuate s-a stabilit că încă un tânăr, în vârstă de 14 ani, din mun. Adjud ar fi participat la comiterea faptei. Având în vedere vârsta pe care o are, acesta urmează să fie expertizat pentru stabilirea discernământului, iar în funcție de rezultat vor fi luate măsuri, în conformitate cu dispozițiile procurorului care supraveghează cauza.

 Buletin de presă   Nr. 141 din  27 aprilie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.