Local

Evenimente private la Focșani și Tâmboești întrerupte de politiștii vrânceni în acest weekend

Ziarul de Vrancea
19 apr 2021 853 vizualizări

În ultimele 48 de ore, aproximativ 400 de forțe au acționat pe raza județului Vrancea, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vrânceni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În cadrul activităţilor forţele de ordine au verificat 373 de societăți comerciale, precum şi 166 mijloace de transport persoane, dintre care 114 mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2600 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 404 sancţiuni contravenţionale în valoare totală 51750 lei. Dintre acestea, 322 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, 77 de sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, 4 sancțiuni pentru participarea la activități în spațiul public închis  pentru care au fost instituite interdicții/restricții și 1 sancțiune pentru nerespectarea măsurii carantinei.

În cadrul unei acțiuni organizate sâmbătă, 17 aprilie, în intervalul orar 19.00-00.00, au fost controlate 8 societăți comerciale și verificate 10 obiective economice (restaurante și cafenele) privind modul de respectare a măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii virsului SARS-CoV2, fiind aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10000 lei.

Astfel, în jurul orei 22.25, în urma unui control efectuat la o societate comercială din municipiul Focșani, polițiștii au constatat că în incinta acesteia ar fi avut loc un eveniment privat, fiind identificați și sancționați 13 participanți și cei doi organizatori ai evenimentului, cu amenzi în cuantum de 6000 lei.

Tot în cursul nopții de 17/18 aprilie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe un drum public din comuna Tâmboești ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.

La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o petrecere, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea și 8 sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și consum de băuturi alcoolice în loc public, în cuantum de 6400 lei.

Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2.

B.P. Nr. 166 din 19 aprilie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.