Local

După huiduielile de la Congresul PSD, Oprișan își spală imaginea cu un eveniment exagerat de Ziua Eroilor

Ionel Sclavone
15 iul 2019 4439 vizualizări

Consiliul Județean, prin Muzeul Vrancei, va cheltui 3 milioane de lei pentru organizarea unor evenimente marcate de megalomanie, care să evoce împlinirea a 102 !!!! ani de la bătăliile Marelui Război, de la Mărăști, Mărășești și Soveja. Suma a fost votată de majoritatea PSD – ALDE în Consiliul Județean dar Oprișan a promis că va face rost de bani de la Guvernul României. Costurile sunt exagerate și nejustificate în condițiile în care, conform statisticilor oficiale, județul Vrancea este unul dintre cele mai sărace din țară.

Muzeul Vrancei, condus de Horia Dumitrescu, a inițiat procedura de achiziție publică pentru evenimentul „Vrancea Eroică“ ale cărui costuri sunt estimate la 2.520.370 lei plus TVA (aproximativ 3.000.000 de lei). Manifestările se vor desfășura desfășura între 3 și 6 august în locațiile de la Mausoleele din Mărăști, Soveja și Mărășești precum și în Piața Unirii din Focșani.

Timp de patru zile, vor avea loc recitaluri ale unor artiști precum Laura Bretan, Gheorghe Zamfir, Daniel Junga&Orchestra Metropolitană Bucureşti, Corul „Acoustic“, Tudor Furdui Iancu, Nicolae Furdui Iancu, Grupul Instrumental „Crai Nou“, Trupa de Dans şi actorie „The Sky“, Sava Negrean Brudaşcu, Andrei Păunescu şi Trupa „Totuşi“, Dan Puric, Cristofor Aldea Teodorovici, Vanghele Gogu, Mihail Buca, Corul Bizantin "Tronos" al Patriarhiei Române, Valentin Moldovan, Mădălina Amon, Maria Gheorghiu, Paula Seling, Trupa „Phoenix“, Magda Puskas, Ion Ghiţulescu, Alexandra Pugna, Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii“ din Chişinău, Cristian Fodor, George Nicolescu, Ovidiu Homorodean, Floarea Calotă, Alexandra Chira, Iulia Mihai, Veta Biriş, Sebastian Stan, Andreea Haisan, Enrico Macias. Evenimentele vor fi prezentate de Iuliana Tudor și Emilia Musala.

Organizatorii se așteaptă ca la evenimente să participle în jur de 5.000 de oameni pentru care au fost comandate tot atâtea bidoane de apă.

În afară de aceștia, Consiliul Județean va transmite invitații unui număr de 200 de oficialități, între care miniștri, președinți de consilii județene, parlamentari, reprezentanți diplomatici etc.

 

România intră în criză iar Oprișan organizează paranghelii de 3 milioane de lei

Organizarea unor astfel de manifestări precum cele din 3-6 august, caracterizate prin opulență și grandomanie nu-și au locul la acest moment, în condițiile în care România se îndreaptă spre o nouă  criză economică. Guvernul PSD se împrumută constant, cu miliarde de euro pe lună, cu costuri din ce în ce mai mari, pentru a face față cheltuielilor cu salariile și pensiile majorate fără discernământ în speranța de a obține credit politic.

Potrivit unor informații vehiculate de presa central, ministrul Finanțelor Publice, Orlando Teodorovici, ia în calcul adoptarea unor măsuri de austeritate, precum reducerea unor sporuri pentru funcționarii publici, tăierea burselor de merit pentru studenți și restrângerea numărului de gratuități de care beneficiază aceștia pentru transportul pe CFR. Mai mult, nu de puține ori, același Orlando Teodorovici a vorbit despre necesitatea concedieri la nivelul sistemului bugetar.

 

O acțiune de spălare a imaginii șifonate de fluierăturile de la Congresul PSD

Aflat într-un declin evident, confirmat de pierderea alegerilor europarlamentare, după ce a fost huiduit copios la Congresul PSD de la finalul lunii iunie, Marian Oprișan are nevoie de un astfel de eveniment grandios, cu mulți participanți și mulți invitați. Aceasta deoarece își dorește să arate tuturor că fluierăturile încasate de la propria colegi au fost un accident și că n-a ajuns la finalul carierei politice.

Incapabil să se impună în fața vrâncenilor prin realizările sale, oamenii sunt din ce în ce mai nemulțumiți, deși inaugurează șantier după șantier, apelază mijloace propagandistice. Genul acesta de spectacole, cu Oprișan plasat în mijlocul evenimentelor, alături de tot felul oficiaități, este menit să atragă atenția mulțimii și s-o impresioneze.

Și cum în acest moment, Marian Oprișan nu-și mai permite o repriză de huiduieli și fluierături, cu siguranță că foarte mulți dintre cei 5.000 de participanți pe care contează să participe vor fi membri și simpatizanți ai PSD, convocați de președinții de organizații și primari.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.