Local

VIDEO | După bicicletele italienilor furate din Franța, găsite la Adjud, și o motocicletă sustrasă din Anglia ar avea legătură cu Vrancea

Ziarul de Vrancea
7 nov 2021 2565 vizualizări

Un britanic căruia i s-a furat motocicleta în iulie 2020 a aflat că ea se află în România și, pentru că nu a reușit să rezolve situația de la distanță, a venit în țară pentru a și-o recupera de la hoți. El a fost ajutat de polițiștii din comuna Matca și a reușit să o recupereze, informează IPJ Galați.

În urma activităţilor investigative, poliţiştii Postului de Poliţie Matca au stabilit că motocicleta se află la locuinţa unui bărbat de 28 de ani din localitate, acesta declarând că ar fi achiziţionat-o în cursul anului 2020, din târgul auto de pe raza municipiului Focşani, de la o persoană necunoscută, căreia i-ar fi plătit suma de 2.000 de euro şi cu care nu ar fi încheiat niciun act de vânzare-cumpărare. Reamintim că săptămâna trecută, patru bărbaţi din Vrancea, suspectaţi că au furat, de la o competiţie din Franţa, bicicletele lotului naţional de ciclism al Italiei dar acuzaţi şi de trafic internaţional de droguri, în special cocaină, au fost reţinuţi, apoi arestați preventiv pentru 30 de zile. În plus, au fost recuperate 21 de biciclete din cele 22 furate, valoarea acestora fiind de aproape 600 de mii de euro. 

Kelston Chorley a rămas fără motocicleta sa, AJP PR7 când i-a fost spart garajul, în iulie 2020. Ulterior, bărbatul a aflat cu ajutorul membrilor unui forum de pe Facebook că motocicleta sa a ajuns în Europa de Est și că este scoasă la vânzare, informează Motorcycle News.

"Se pare că un tip din România are motocicleta mea", spune Chorley într-un clip video postat pe YouTube, în care și-a documentat aventura venirii în România.

Întrucât comunicarea de la distanță cu autoritățile nu a dat rezultate, britanicul s-a urcat în avion și a venit în România.

"Am vorbit cu biroul Interpol de acolo și nu au fost de mare ajutor, am vorbit cu poliția de acolo și nu a fost interesată, am vorbit cu compania mea de asigurări și niciun rezultat", spune Chorley. "Deci oamenii pot fura și trimite lucruri în Europa de Est și nimeni nu va face nimic. Nu este trist?", spune britanicul.

În data de 18 octombrie, britanicul s-a prezentat la sediul Postului de Poliţie Matca, povestindu-le poliţiştilor despre incidentul petrecut în anul 2020 şi prezentându-le reclamaţia depusă la autorităţile britanice. Totodată, el a relatat că a găsit pe un site de vânzări un anunţ în care o persoană vindea o motocicletă identică cu cea sustrasă, anunţul provenind din zona municipiului Tecuci.

În urma activităţilor investigative, poliţiştii Postului de Poliţie Matca au stabilit că motocicleta se află la locuinţa unui bărbat de 28 de ani din localitate, acesta declarând că ar fi achiziţionat-o, în cursul anului 2020, din târgul auto de pe raza municipiului Focşani, de la o persoană necunoscută, căreia i-ar fi plătit suma de 2.000 de euro şi cu care nu ar fi încheiat niciun act de vânzare-cumpărare.

Poliţiştii au ridicat motocicleta, care s-a dovedit a fi cea sustrasă din Anglia, şi au înapoiat-o proprietarului, urmând ca cercetările să stabilească modul în care vehiculul a ajuns în posesia cetăţeanului din Matca


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.