Local

De luni 5 octombrie 2020 se redeschide Ambulatoriu de Specialitate al Spitalului Municipal Adjud

Ziarul de Vrancea
5 oct 2020 1865 vizualizări

Se  redeschide începând de luni 5 octombrie 2020 Ambulatoriu de Specialitate al Spitalului Municipal Adjud.Anunțul este însoțit de precizarea că redeschidea se face cu menținerea regulilor de distanțare sociala, obligativitatea purtării măștii de protecție la nas și gura și dezinfecția mâinilor la intrarea in Ambulatoriu.

Programările se pot face la nr. tel. 0237640777 interior 164 – fișier ambulatoriu, de luni pana vineri între orele 8,00 – 15,00.

Pacienții care se programează, la unul din cabinetele Ambulatoriului sunt rugați sa respecte orele la care au fost planificați pentru consultație. Se permite intrarea a doi pacienți pentru fiecare Cabinet, astfel încât sa nu se staționeze pe hol și in sala de așteptare, cu următoarele precizări: un pacient este in cabinet, in timp ce altul așteaptă pe hol.

Se pot face programări

pentru următoarele specialități:

1. Laborator Analize Medicale- dr. Fainoiu Alice

2. Recuperare medicală – dr. Trif Elena

3. Ortopedie – dr. Bargu Ciprian

ETAJ II

1. Medicina Interna

2. Gastroenterologie-dr. Salbaticu Gabriel

colonoscopie

3. Chirurgie generală – dr. Blaglosov Gabriel, dr. Pantea Valentin, dr. Negru Constantin

chirurgie plastica-dr. Mihai Silviu

4. Obstetrica – Ginecologie- dr. Jafarian Ioana, dr. Sargu Doina


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.